Azerbaidjanul a demarat livrările comerciale de gaze naturale spre Europa via gazoductul Trans Adriatic Pipeline (TAP), a anunţat joi Ministerul Energiei din Azerbaidjan, intrând pe o piaţă energetică foarte profitabilă care este dominată de Rusia, transmite Reuters. TAP este primul gazoduct non-rusesc care va aproviziona Europa, după conexiunea Medgaz, care în anul 2011 a început să livreze gaze din Algeria în Spania. În prezent Rusia controlează 34% din piaţa de gaze naturale din Europa şi anul viitor intenţionează să îşi majoreze exporturile spre piaţa europeană, care include şi Turcia, până la 183 miliarde metri cubi, de la un volum de 171-172 miliarde metri cubi preconizat pentru acest an. Trans Adriatic Pipeline (TAP) este punctul final al Coridorului Sudic de Gaze, un proiect în valoare de 40 de miliarde de dolari, care se întinde pe o distanţă de 3.500 de kilometri şi face legătura zăcământul Shah Deniz II din Marea Caspică şi Italia, trecând prin Georgia, Turcia, Grecia, Albania şi Marea Adriatică. Cu o lungime de 870 de kilometri, gazoductul Trans Adriatic Gas Pipeline (TAP) urmează să fie ultimul tronson din acest coridor şi va permite transportul de gaze naturale din Turcia în Italia, via Grecia şi Albania. Coridorul Sudic de Gaze are sprijinul Comisiei Europene şi face parte din eforturile destinate reducerii dependenţei energetice a Europei de Rusia. Azerbaidjanul intenţionează să aprovizioneze pieţele europene cu o cantitate de 10 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, dintre care opt miliarde metri cubi către Italia şi restul de două miliarde metri cubi către Grecia şi Bulgaria. Azerbaidjanul livrează deja gaze naturale Turciei. "Coridorul Sudic de Gaze va întări securitatea sistemului energetic global. El va conecta regiunea Caspică de Europa", subliniază Ministerul Energiei din Azerbaidjan. Proiectul Trans Adriatic Gas Pipeline (TAP) este derulat de un consorţiu la care acţionari sunt companiile BP (20%), SOCAR (20%), Snam (20%), Fluxys (19%), Engas (16%) şi Axpo(5%). AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)