Annemarie Părău, una dintre cele mai apreciate jucătoare de baschet din ultimii ani, şi-a anunţat, vineri, retragerea din echipa naţională a României, într-o postare pe Instagram. ''Niciodată în asemenea momente nu e uşor să-ţi găseşti cuvintele. După ce în decembrie 2016 am considerat iniţial atunci că este cazul să mă retrag din echipa naţională ca urmare a necalificării la Eurobasket 2017, ulterior n-am putut să nu cedez insistenţelor colegelor mele şi a celor din staff-ul tehnic să-mi pun serviciile în sprijinul echipei naţionale pentru încă o campanie de calificare. În cele din urmă, acea 'încă o campanie' … au fost în realitate două, iar în ceea ce priveşte Eurobasket 2021 în acest moment, din păcate, mai avem doar şanse teoretice la o calificare; dintr-un punct de vedere practic, spunând lucrurilor pe nume, acestea probabil că tind înspre zero'', a scris Annemarie Godri Părău în mesajul său. Vezi această postare pe Instagram O postare distribuită de annemarie (@annemarie_parau) ''Cred însă că a venit momentul, după ce până actualmente, la 36 de ani şi 9 luni, am dat totul echipei naţionale, să îmi anunţ retragerea din echipa naţionala a României şi din orice altă acţiune viitoare a acesteia, de această dată definitiv. Motivele avute în 2016, au dobândit cu atât mai multă forţă acum. E timpul să mă dedic familiei şi echipei de club la care mă aflu de 7 sezoane. Mulţumesc pentru tot. Hai România!'', a concluzionat Părău. Annemarie Părău joacă din 2014 la ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, după ce anterior a mai evoluat la Belfius Namur (Belgia), Reims (Franţa), Elitzur Ramla (Israel), CSM Târgovişte, CSM Satu Mare şi CSU Alba Iulia. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu) Sursa foto: Annemarie Godri-Parau/Facebook.com