O nouă parcare etajată, supraterană, cu aproape 400 de locuri, construită de Administraţia Domeniului Public (ADP) Oradea, a fost pusă la dispoziţia orădenilor, începând de luni, care o vor putea utiliza gratuit în primele 90 de zile de la deschidere. Conform unui comunicat transmis luni, de Primăria Oradea, noua parcare este situată pe strada Braşovului, în imediata vecinătate a complexului comercial Crişul, de care se leagă printr-o pasarelă la etajul doi, oferind în total 395 de locuri de parcare, pe şase niveluri supraterane: 1/2 demisol, parter, trei etaje şi o terasă. Potrivit primarului Florin Birta, parcarea de pe strada Braşovului este cea de-a patra construită de către ADP în Oradea, după parcarea din strada Tribunalului, cea de la Spitalul Municipal şi parcarea subterană din strada Independenţei. De asemenea, ADP mai are în construcţie şi o altă parcare în zona centrală, cea de la fosta bază sportivă Voinţa, care, conform termenului de execuţie, va fi finalizată în vara anului viitor. Sursa foto: Biroul de Presă Primăria Oradea "Parcarea de pe strada Braşovului este în stare perfectă de funcţionare, iar aşa cum orădenii s-au obişnuit deja în cazul celorlalte parcări construite de municipalitate, şi aceasta va fi la dispoziţia cetăţenilor în mod gratuit în primele 90 de zile de la deschidere", a anunţat primarul Florin Birta. Suprafaţa construită a parcării este de 2.142 mp, în timp ce suprafaţa utilă ajunge la 7.740 mp. Sunt asigurate şi patru locuri pentru persoane cu dizabilităţi fizice. La etajul 2, accesul pietonal către şi dinspre complexul comercial este realizat printr-o pasarelă peste strada Braşovului, ale cărei costuri au fost suportate de către firma care administrează centrul comercial. Valoarea lucrărilor a fost de 16,079 milioane lei, fără TVA, finanţarea fiind asigurată din surse proprii de către SC Administraţia Domeniului Public SA Oradea. AGERPRES / (AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)