Campania #influencerpentruRomaniaCampania #influencerpentruRomania, inițiată de actorul Cosmin Seleși și promovată de Creative Communication a fost nominalizată la premiile Webstock în categoria „Best social good campaingns”. Inițiativa a strâns în jurul ei peste 500 de mici influenceri care au promovat, pe conturile personale, afaceri mici românești, dar și vedete și persoane publice care au susținut ideea.

Începută în iunie 2020, campania și-a propus să scoată în evidență rolul important al fiecărui utilizator de social media, transformând conturile personale într-un instrument de comunicare pus la dispoziția brandurilor românești. Actorul Cosmin Seleși și-a îndemnat urmăritorii să aleagă afaceri românești pe care vor să le susțină, să le promoveze pe conturile personale, iar el a ales dintre propunerile utilizatorilor 20 de branduri pe care le-a promovat gratuit. Comunitatea strânsă în jurul acestei inițiative a depășit, în două luni, 500 de persoane care și-au susținut brandurile preferate. La finalul lunii august, campania a intrat într-o nouă etapă, odată cu lansarea site-ului www.influencerpentruromania.ro. Platforma își dorește să devină un mediator între micii influenceri, care vor să promoveze idei și afaceri românești și antreprenorii care doresc să comunice direct cu publicul lor prin prezentarea poveștilor din spatele business-ului.

“Campania #influencerpentruRomania a fost o surpriză incredibilă pentru mine. Valul de propuneri pe care le-am primit m-a pus în contact cu oameni extraordinari, antreprenori români care nu erau în atenția publicului larg. Cred că cea mai important lecție a acestei campanii este că toți am descoperit puterea oamenilor, puterea comunității online, care a lăsat la o parte știrile negative și a contribuit la supraviețuirea unor branduri românești. Feedback-ul primit de la antreprenori mi-a demonstrat, încă o dată, că o faptă bună este mereu răsplătită cu bine. Pe www.influencerpentruromania.ro suntem o comunitate. Antreprenorii promovați în campanie ne-au făcut tricouri personalizate pentru echipă, am primit torturi aniversare, chiar și pijamale. Este un sentiment frumos atunci când puterea influencerilor mici este recunoscută și de juriul Webstock și le mulțumim pe această cale.”, a spus Cosmin Seleși.

Campania a fost implementată de agenția Creative Communication, iar site-ul și identitatea vizuală au fost create de Yellows.ro. Printre susținătorii săi s-au numărat și vedete precum Dorian Popa, Andreea Bălan, Codin Maticiuc, Cătălin Bordea, Alina Pușcaș și Lora. Aceștia și-au îndemnat urmăritorii să propună și să susțină afacerea de care le-ar fi cel mai dor dacă s-ar închide, contribuind astfel la susținerea ei.

Ce urmează în campanie?

Inițiatorii campaniei își doresc să meargă mai departe și să consolideze comunitatea de mici influenceri care promovează afacerile românești. Următorul pas este atragerea de parteneri media care să își dorească să promoveze antreprenorialul local, dar și de parteneri strategici, care să finanțeze eforturile de promovare a brandurilor mici.

Publicare Advertoriale Evenimente