Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunţat că le-a solicitat directorilor direcţiilor descentralizate un plan de investiţii pentru anul viitor, precum şi informaţii despre contractele care se vor semna. "Eu trebuie să gândesc un buget pentru la anul şi trebuie să am o planificare bugetară (…), vreau să ştiu ce contractează din timp. Poate unele contracte mi se par inoportune. Poate sunt oportune, dar trebuie să evaluez şi trebuie să ştiu cum stăm. (…) Dacă sunt probleme cu astfel de informări, ceea ce iarăşi ar fi foarte ciudat, putem să nu mai avem administraţii şi putem totul să integrăm în aparatul Primăriei şi atunci subordonarea ar fi directă", a declarat Ciprian Ciucu, în şedinţa Consiliului Local Sector 6 de miercuri. El a subliniat că a cerut doar o informare. "E vorba doar de o simplă informare pe care am solicitat-o şi am solicitat şi alte informări, de exemplu, am solicitat informări pe stadiul contractelor, vreau să ştiu şi eu contractele dacă sunt la început, au ajuns la un grad de maturitate în execuţie sau au fost finalizate. (…) Dacă nu-mi răspund la astfel de dispoziţii, nu am ce să caut aici şi am zis să fie nu doar o circulară, ci o dispoziţie de primar, tocmai ca să am certitudinea că-mi vor răspunde. De asemenea, am cerut un plan de investiţii pentru la anul, adică vreau să ştiu şi eu ce-şi planifică să investească Administraţia Şcolilor, DGASPC-ul, Poliţia Locală şi aşa mai departe, ADP-ul şi e normal să ştiu astfel de lucruri, ca să pot face planificarea bugetară", a subliniat primarul Sectorului 6. În opinia sa, poate fi ineficient să fie departamente de achiziţii la toate direcţiile descentralizate. "Avem departamente de relaţii cu publicul, departamente suport, departamente de achiziţii şi aşa mai departe la toate aceste instituţii care, din punctul meu de vedere, poate să fie ineficient. Poate vreau să am investiţii într-o singură direcţie, ca să nu mai facă şi unii şi alţii contracte şi să nu ştim de unde le apucă şi cine le face", a adăugat Ciprian Ciucu. AGERPRES/(AS – autor: Iulia Carciog, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)