Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Neamţ a hotărât, marţi, obligativitatea purtării măştii în tot judeţul, în toate spaţiile publice deschise, începând de miercuri, 4 noiembrie. Potrivit deciziei luată de CJSU Neamţ, măsura se aplică de la ora 8,00 tuturor persoanelor care au împlinit vârsta de 5 ani. Hotărârea a fost luată ca urmare a creşterii numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în judeţul Neamţ. Incidenţa cazurilor pe ultimele 14 zile în Neamţ este de 2,2 la mie. Potrivit ultimei raportări, în judeţ au fost luate în evidenţă 122 cazuri noi de COVID-19. De la începutul pandemiei şi până acum, în Neamţ au fost 6.462 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. AGERPRES / (AS – autor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)