Comitetul Financiar şi Monetar (CMFI), forul de conducere al Fondului Monetar Internaţional, a ales-o joi pe Magdalena Andersson, ministrul Finanţelor din Suedia, pentru a prelua postul de preşedinte al CMFI, transmite AFP. Andersson va fi prima femeie în postul de preşedinte al CMFI şi va avea un mandat de trei ani, începând din data de 18 ianuarie 2021. Ea îi va succeda în funcţie lui Lesetja Kganyago, guvernatorul Băncii centrale din Africa de Sud. Acest comitet compus din 24 de membri, guvernatori ai băncilor centrale şi miniştri de Finanţe, este principalul organ de conducere al instituţiei financiare internaţionale şi în mod normal se reuneşte de două ori pe an cu ocazia reuniunilor de primăvară şi de toamnă ale FMI. Cele două reuniuni din 2020 au fost în format virtual, din cauza pandemiei de Covid-19. Următoarea reuniune este prevăzută a avea loc la Washington în data de 10 aprilie 2021. Odată cu Magdalena Andersson, un european va ocupa din nou postul de preşedinte al CMFI, pentru prima dată după mai mult de 12 ani. Tommaso Padoa-Schioppa, fostul ministru de Finanţe al Italiei, a prezidat CMFI pentru o scurtă perioadă de timp între lunile octombrie 2007 şi mai 2008, iar înaintea lui postul a fost deţinut timp de aproape un deceniu de Gordon Brown, fostul ministru de Finanţe şi premier al Marii Britanii. Andersson este ministru de Finanţe al Suediei începând din luna octombrie 2014 şi anterior a ocupat mai multe poziţii importante în guvern. De asemenea, Andersson a făcut parte din consiliile de administraţie ale mai multor bănci multilaterale de dezvoltare, inclusiv la Banca Mondială. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)