Clubul olandez Ajax Amsterdam a informat că are un număr de 11 jucători testaţi pozitiv la coronavirus, scrie L'Equipe. Gruparea a indicat că are doar 17 jucători valizi pentru partida de marţi, din Liga Campionilor, contra danezilor de la FC Midtjylland. Potrivit cotidianului De Telegraaf, printre cei 11 sunt Dusan Tadic, Davy Klaassen, Andre Onana, Maarten Stekelenburg sau Ryan Gravenberch. Se aşteaptă ca alte teste să fie efectuate marţi, înainte de meci, şi Ajax speră să-i recupereze pe cei care vor avea rezultate negative. Liderul Eredivise se află pe locul 3 în grupa D după primele două etape. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)