Internaţionalul român de tineret Darius Olaru a afirmat, marţi, la finalul meciului cu Danemarca, scor 1-1, că dacă ar fi avut nevoie de o victorie pentru a se califica la EURO U21, formaţia României ar fi putut să o obţină, întrucât a evoluat foarte bine. "Este foarte importantă această calificare, pentru că este rodul muncii noastre. Am muncit foarte mult în această campanie şi cu atât mai dulce este pentru că ne-am calificat la ultimul meci. În timpul partidei am auzit că ne este bun şi un egal şi am încercat să ţinem de acest rezultat. Cred că meritam să câştigăm acest meci pentru că am făcut o primă repriză foarte bună. Cred că dacă aveam nevoie de cele trei puncte le obţineam, pentru că am jucat foarte bine", a spus Olaru la ProX. El speră ca echipa lui Adrian Mutu să egaleze cel puţin performanţa de la ediţia trecută e Campionatului European, când a ajuns până în faza semifinalelor. "La campionatul trecut a fost cel mai frumos sentiment când am fost prezent acolo şi sper că şi de data asta va fi la fel. Am arătat din nou că suntem o echipă foarte bună şi că merităm să fim la EURO. Vrem să egalăm cel puţin ceea ce am făcut data trecută. Fiecare dintre noi am simţit presiunea la acest meci, a fost o finală pentru noi. Pentru meciurile astea ne-am născut, ne pregătim zi de zi, pentru meciurile cu miză. Sperăm să demonstrăm şi la EURO că România are o echipă mare", a mai spus Olaru. Selecţionata Under-21 a României s-a calificat la Campionatul European de fotbal pentru tineret din 2021, după ce a terminat la egalitate cu Danemarca, 1-1 (0-0), marţi seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'' din Ploieşti, în ultimul meci din Grupa a 8-a a preliminariilor. Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO Danezii au deschis scorul prin Nikolai Laursen (50 – penalty), însă Valentin Costache (72) a marcat golul care a adus această remiză, în urma căreia România merge la turneul final ca a patra cea mai bună formaţie de pe locurile doi din grupe. Tricolorii au obţinut a doua calificare consecutivă la un turneu final de tineret, la precedenta ajungând până în semifinale. În clasamentul final al grupei, pe primul loc s-a clasat Danemarca, 26 puncte, urmată de România, 20 puncte, Ucraina, 16 puncte, Finlanda, 13 puncte, Irlanda de Nord, 9 puncte, Malta, 1 punct. Cele nouă câştigătoare ale grupelor preliminare şi cele mai bune cinci echipe clasate pe locul al doilea se alătură gazdelor Ungaria şi Slovenia la EURO 2021 de tineret. Meciurile din cele patru grupe ale turneului final se vor desfăşura între 24 şi 31 martie 2021. Echipele calificate mai departe din grupe, primele două clasate, vor lupta pentru titlul european în fazele eliminatorii programate în aceleaşi două ţări, Ungaria şi Slovenia, în perioada 31 mai-6 iunie 2021. AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda) Sursa foto: Darius Olaru/Facebook