Academica Clinceni a terminat la egalitate cu Dinamo Bucureşti, 1-1 (0-0), duminică seara, pe teren propriu, la Călăraşi, într-un meci din etapa a 15-a a Ligii I de fotbal. Dinamo a deschis scorul prin Paul Anton (54), cu un şut de la peste 20 de metri, deviat de un fundaş. Academica a egalat în min. 76, prin bulgarul Ţvetelin Ciunciukov, după o minge respinsă de portarul Tomas Mejias, la şutul lui Lucian Dumitriu. Ciunciukov fusese introdus pe gazon în min. 57. Fiecare formaţie a mai avut câte o ocazie mare de gol, gazdele prin Raul Rusescu (42), al cărui lob peste Mejias a fost respins de pe linia porţii de Andrei Radu, iar Dinamo prin Adam Nemec (50), mingea expediată cu capul de slovac fiind respinsă în corner de Octavian Vâlceanu. Academica a ajuns la opt meciuri consecutive fără înfrângere în campionat, cinci victorii şi trei egaluri. Dinamo are o singură înfrângere în ultimele sale şase jocuri de campionat, trei victorii şi două egaluri. FC Academica Clinceni – FC Dinamo Bucureşti 1-1 (0-0), Stadion ''Ion Comşa'' – Călăraşi Au marcat: Ţvetelin Ciunciukov (76), respectiv Paul Anton (65). Arbitru: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitri asistenţi: Octavian Şovre (Satu Mare), Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava); arbitru de rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe) Observatori: Liviu Ciubotariu (Galaţi) – CCA, Paul Cazan (Bucureşti) – LPF AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda) Sursa foto: FC DINAMO BUCURESTI/Facebook