FCSB a surclasat-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 5-0 (4-0), luni seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în ultimul meci din etapa a opta a Ligii I de fotbal. FCSB, care a marcat de patru ori în primele 35 de minute ale partidei, a reuşit cel mai mare scor din această primă parte a campionatului. Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO Iulian Cristea a deschis scorul rapid (3), la o fază în care apărarea sibiană nu s-a sincronizat, Dennis Man (11) şi Sergiu Buş (32) au punctat după erori ale căpitanului oaspeţilor, Ousmane Viera, Olimpiu Moruţan (34) a punctat din centrarea lui Man, iar Florin Tănase a închis tabela după o combinaţie cu acelaşi Man (72). Roş-albaştrii şi-au creat şi alte ocazii de gol, însă portarul Cristiano Figueiredo s-a remarcat în câteva rânduri. Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO Oaspeţii au avut o bară, prin Jo Santos (52), din lovitură liberă. Sergiu Buş a marcat primul său gol pentru FCSB, echipa cu cel mai bun atac din ligă. FCSB se află la a treia victorie consecutivă, ultimele două fără gol primit. FC Hermannstadt venea după două rezultate de egalitate. FCSB – FC Hermannstadt 5-0 (4-0), Arena Naţională – Bucureşti Au marcat: Iulian Cristea (3), Dennis Man (11), Sergiu Buş (32), Olimpiu Moruţan (34), Florin Tănase (72). Arbitru: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenţi: Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Daniel Mitruţi (Craiova); arbitru de rezervă: George Cătălin Găman (Craiova) Observatori: Cristian Nica (Ploieşti) – CCA, Constantin Stătescu (Bucureşti) – LPF AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru) * Mai multe imagini pe AGERPRES/FOTO