Ministrul german de Finanţe, Olaf Scholz, lucrează la un pachet de sprijin în valoare de până la 10 miliarde de euro, destinat despăgubirii companiilor pentru veniturile pierdute ca urmare a unei noi restricţii, au declarat miercuri pentru Reuters surse din apropierea acestui dosar. "Situaţia este foarte, foarte serioasă. Avem nevoie acum de măsuri ample şi trebuie să limităm impactul lor financiar", a spus Scholz la o reuniune online cu cancelarul Angela Merkel şi premierii celor 16 landuri germane, susţine unul dintre participanţii la această reuniune. Potrivit planului elaborat de Olaf Scholz, firmele mici şi mijlocii vor putea să recupereze de la stat până la 75% din veniturile lor pe care le-au generat în luna noiembrie a anului trecut. Companiile mari vor primi până la 70% din veniturile pierdute. Potrivit unor surse guvernamentale, Angela Merkel îi va presa miercuri pe premierii landurilor să accepte reintrarea în izolare parţială în cursul lunii noiembrie, în încercarea de a opri creşterea cazurilor de infecţie cu coronavirus. Restricţiile ar urma să intre în vigoare în data de 2 noiembrie. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)