Conducerea filialei PNL Neamţ i-a cerut, marţi, demisia lui Ionel Arsene din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, ca urmare a incendiului de la secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă în care 10 bolnavi COVID-19 au decedat. "Domnule Arsene, aţi călcat, literalmente, pe cadavre. Pentru funcţii, pentru bani, pentru puterea de a înrobi acest judeţ. Aşadar, vă cerem public să demiteţi astăzi preşedintele Consiliului de Administraţie a spitalului, directorul economic şi directorul de resurse umane. Vă cerem public să puneţi la dispoziţia presei documentaţia pentru toate achiziţiile făcute de SJU Neamţ şi Consiliul Judeţean pentru spital, din 2017 şi până în prezent. Şi vă cerem public, domnule Arsene, să vă prezentaţi demisia de onoare din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Pentru că incompetenţa, corupţia, setea de putere şi de bani, lipsa de principii şi de responsabilitate pentru cei care vă plătesc să vă faceţi treaba, toate acestea au ucis 10 oameni în spitalul din Piatra-Neamţ. Domnule Arsene, dumneavoastră nu mai reprezentaţi pe nimeni în acest judeţ. Reprezentaţi doar dovada vie că, acolo unde domnesc încă soldaţii şi baronii lui Dragnea, românii nu sunt în siguranţă. Şi dacă nu mor de foame, mor în spitale. Reprezentaţi doar o pată în istoria recentă a judeţului Neamţ şi o palmă pe obrazul celor care v-au crezut, vreo clipă, minciunile. Reprezentaţi trecutul sumbru, domnule Arsene, şi trebuie să plecaţi astăzi din fruntea acestui judeţ de care v-aţi bătut joc cu preţul a 10 vieţi omeneşti", se arată într-un comunicat al PNL Neamţ. Liberalii au precizat că nu vor participa la consultările solicitate de Arsene pentru desemnarea noului manager al SJU Piatra-Neamţ. "Să-l girăm pe Arsene cu prezenţa noastră astăzi ar însemna să ne facem parte a unui viitor macabru în care astfel de tragedii se pot întâmpla oricând. Ar însemna să le întoarcem spatele tuturor nemţenilor care ştiu situaţia spitalului şi cine l-a transformat într-un cimitir pentru oamenii bolnavi. Ar însemna să ne aşezăm la masă cu vinovatul moral pentru moartea a 10 oameni. Nu, nu vom face asta", au menţionat reprezentanţii PNL Neamţ. Liberalii au precizat că SJU Piatra Neamţ are nevoie de un management profesionist, iar acest lucru se va întâmpla prin deciziile Ministerului Sănătăţii, în subordinea căruia va trece spitalul, se susţine în comunicat. AGERPRES/(AS – autor: Gabriel Apetrii, editor: Oana Popescu, editor online: Anda Badea)