Ioana Lazăr va exercita, pentru o perioadă de şase luni, prin detaşare, funcţia publică de secretar general al Ministerului Educaţiei, potrivit unei decizii a premierului Florin Cîţu. "Începând cu data prezentei decizii, Ioana Lazăr, şef serviciu la Serviciul elaborare şi avizare acte normative – Direcţia reglementare – Direcţia generală reglementare şi armonizare legislativă din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, exercită, cu caracter temporar, prin detaşare, funcţia publică vacantă din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Educaţiei pentru o perioadă de şase luni" – prevede decizia semnată de Florin Cîţu. Decizia a fost publicată luni seara în Monitorul Oficial. AGERPRES/(AS – autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)