Liderii PNL şi USR PLUS au ajuns la un acord în vederea formării viitoarei coaliţii de guvernare, în baza căruia lui Florin Cîţu ar urma să îi revină funcţia de prim-ministru, au precizat surse politice, vineri, pentru AGERPRES. Potrivit acestora, preşedinţia Camerei Deputaţilor ar urma să îi revină preşedintelui PNL, Ludovic Orban, iar preşedinţia Senatului va fi deţinută de un reprezentant USR PLUS. În viitorul Cabinet, PNL ar urma să deţină opt portofolii, USR PLUS şapte, iar UDMR trei, au precizat aceleaşi surse. AGERPRES/(AS – autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)