Luminiţa Barcari, secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, a subliniat luni că declaraţiile pentru cursurile online "ajută atât cadrele didactice, cât şi elevii să utilizeze cu încredere tehnologia în activităţile de predare-învăţare-evaluare în sistem online fără temeri privind dreptul la imagine sau confidenţialitate a informaţiilor vehiculate". "Acest demers este menit să responsabilizeze pe cei implicaţi în activitatea didactică şi să accentueze, respectiv potenţeze importanţa prevederilor legale menţionate în acea declaraţie, să ajute atât cadrele didactice, cât şi elevii să utilizeze cu încredere tehnologia în activităţile de predare-învăţare-evaluare în sistem online fără temeri privind dreptul al imagine sau confidenţialitatea informaţiilor vehiculate. Copilul minor nu trebuie să semneze acea declaraţie. Pe declaraţie era părintele sau elevul, în cazul în care este major", a spus Barcari într-o conferinţă de presă. Ea a afirmat că nu a fost dat un termen pentru completarea declaraţiilor. "Nu am dat un termen pentru semnarea acelor declaraţii pentru că nu ştim în ce scenariu se află şcoala respectivă şi nu ne putem da seama câte de repede ar putea să se organizeze directorul unităţii de învăţământ. În următoarea perioadă, în funcţie de organizarea fiecărei unităţi de învăţământ, aceste declaraţii recomandăm să fie semnate şi asumate", a mai afirmat secretarul de stat. AGERPRES/(A – autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)