Mii de pui de focă au fost descoperiţi morţi pe o plajă situată într-o regiune de coastă a Namibiei, au anunţat miercuri reprezentanţii unei organizaţii ecologiste, citaţi de Reuters. Cadavrele acestor animale au fost descoperite pe o plajă din peninsula Pelican Point, o destinaţie turistică apreciată pentru coloniile sale de foci şi pentru o şcoală de delfini. Imaginile filmate cu o dronă a organizaţiei Ocean Conservation Namibia (OCN) arată o plajă pe care se aflau peste 5.000 de cadavre de pui de focă, a precizat aceeaşi organizaţie. "Ne aflăm în pragul unei catastrofe. Acolo se află literalmente mii de pui de focă născuţi prematur şi care mor aproape imediat", a anunţat OCN într-un mesaj publicat pe Instagram. Organizaţia a dezvăluit că reprezentanţii săi au observat în trecut că anumite femele îşi avortează puii atunci când simt că în zonă nu există hrană suficientă. "Acest lucru se întâmplă în fiecare an cu câteva exemplare, dar niciodată la o asemenea scală!", au adăugat experţii de la OCN. Potrivit Ministerului namibian al Pescuitului, cercetătorii au remarcat un număr mai mare ca de obicei de avorturi în rândul focilor de la Pelican Point, dar nu au putut să determine motivul acestui fenomen, nici să confirme numărul exemplarelor decedate. "Nu putem să ataşăm un număr, pentru că strângem în continuare datele din teren", a declarat Graca D'Almeida, directorul departamentului de Management al Resurselor din cadrul ministerului citat. Reprezentanţii OCN spun că înfometarea este cea mai probabilă cauză a fenomenului, deoarece bancurile de peşti – principala sursă de hrană a focilor – au plecat din zona Pelican Point. Ei au mai spus că alte cauze posibile sunt toxinele şi bolile, însă niciuna dintre ipoteze nu poate fi confirmată fără realizarea unor studii adecvate. OCN colaborează în prezent cu Ministerul Pescuitului pentru a realiza biopsii şi teste toxicologice. O tragedie asemănătoare s-a produs în 1994, când înfometarea a cauzat moartea unei treimi din populaţia de foci de la Pelican Point, au dezvăluit reprezentanţii OCN. AGERPRES/(AS – autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea) Sursa foto: Ocean Conservation Namibia / Instagram / theanimalreader.com