Organizaţia PSD Cluj a depus, joi, listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, pe primele locuri la Senat şi Camera Deputaţilor regăsindu-se fostul vicepremier Vasile Dîncu şi fostul ministru al Sănătăţii Patriciu Achimaş-Cadariu. "Astăzi, 22.10.2020, Organizaţia Judeţeană Cluj a Partidului Social Democrat a depus candidaturile pentru Parlamentul României. Lista pentru Senat este deschisă de domnul profesor Vasile Dîncu, preşedintele Consiliului Naţional PSD, iar pentru Camera Deputaţilor de domnul Patriciu Achimaş-Cadariu, director medical al Institutului Oncologic Cluj-Napoca şi fost ministru al Sănătăţii", se arată într-un comunicat transmis de PSD. Pentru Camera Deputaţilor locul doi este ocupat de Alexandru Cordoş, profesor, senator în perioada 2008-2016, preşedinte interimar al PSD Cluj, urmat de Ovidiu Săcară, fost director la CN Poşta Română. Locul patru este ocupat de Horea Chirteş, jurist, urmat de deputatul Cornel Itu. La Senat, pe locul doi se află Răzvan Ciortea, inginer, preşedintele organizaţiei municipale PSD Turda, urmat de Claudia Anastase, economist, fost director general al CNTEE Trans Electrica SA. AGERPRES/ (AS-Marius Septimiu Avram, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto: (c) PSD-Cluj/facebook