Curtea de Apel Târgu Mureş a anunţat, luni, că patru judecători ai instanţei au fost diagnosticaţi cu COVID-19 în ultimele zile, alţi patru judecători, contacţi direcţi, se află în carantină, iar un alt magistrat şi o grefieră sunt autoizolaţi la domiciliu având membri de familie testaţi pozitiv. Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş a arătat, într-un comunicat de presă, că primul caz pozitiv s-a înregistrat în data de 14 octombrie, iar în urma anchetei epidemiologice, o parte a colegilor cu care acesta a intrat în contact direct au rămas în izolare la domiciliu. Potrivit comunicatului, luni, trei judecători ai instanţei au fost diagnosticaţi cu COVID-19, alţi patru magistraţi fiind în carantină, iar două anchete epidemiologice sunt în derulare pentru stabilirea numărului celor care urmează să intre în carantină la domiciliu. De asemenea, a arătat Curtea de Apel Târgu Mureş, un judecător şi un grefier sunt în autoizolare la domiciliu, fiind nominalizaţi pe lista contactelor directe ale membrilor de familie diagnosticaţi cu COVD-19. "Imediat ce s-a adus la cunoştinţa conducerii Curţii de Apel Târgu Mureş primul diagnostic cu COVID-19, s-au făcut demersuri, în regim de urgenţă, dată fiind situaţia excepţională cu care ne confruntăm şi, în cursul zilei de 15 octombrie 2020, s-au efectuat proceduri de dezinsecţie şi igienizare generală a sediului instanţei. Curtea de Apel Târgu Mureş nu şi-a suspendat activitatea, însă a adoptat măsurile necesare pentru igienizarea spaţiilor şi pentru protecţia sanitară a persoanelor care se prezintă la sediul instanţei", se arată în comunicatul de presă. AGERPRES/(AS – autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)