Prinţul Paul al României, condamnat în dosarul "Ferma Băneasa" la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, va fi dat în urmărire internaţională, după ce nu a fost găsit locuinţa sa de poliţişti. "Cu privire la persoana condamnată la pedeapsa cu închisoarea, având în vedere că nu a fost găsită la domiciliu, se demarează procedura punerii în urmărire. Se demarează activitatea de obţinere a mandatului european de arestare şi implicit a urmăririi internaţionale", a informat, joi seară, Poliţia Capitalei. Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că persoana la care se face referire ar fi prinţul Paul al României. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat joi definitiv pe omul de afaceri Remus Truică la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, iar prinţul Paul al României a primit o pedeapsă de trei ani şi patru luni de închisoare cu executare. AGERPRES/(AS – autor: Mihai Stoica, editor: Karina Olteanu, editor online: Alexandru Cojocaru) Citiţi şi: Condamnări definitive în dosarul 'Ferma Băneasa': Remus Truică – 7 ani cu executare; Paul al României – 3 ani