Un tânăr a fost înjunghiat mortal, sâmbătă noapte, la o petrecere care a avut loc în comuna prahoveană Dumbrava, principalul suspect fiind reţinut de procurori sub acuzaţia de omor. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, Otilia Iosifescu, a declarat duminică, pentru AGERPRES, că mai mulţi tineri au participat la o petrecere care a avut loc în comuna Dumbrava, iar la un moment dat aceştia au început să se certe din motive minore. Disputa a degenerat, iar unul dintre tinerii implicaţi l-a înjunghiat pe un altul cu un cuţit în zona abdomenului, victima decedând. Conform datelor furnizate AGERPRES de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, victima este un tânăr de 22 de ani care a decedat în drum spre spital. Patru tineri care ar fi fost la petrecerea respectivă au fost depistaţi de poliţişti şi duşi la audieri. Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de omor şi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, a mai precizat Otilia Iosifescu. AGERPRES / (AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)