Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii pentru plata contribuţiei voluntare a României în cadrul răspunsului mondial la pandemia de coronavirus pentru identificarea unui vaccin împotriva COVID-19, precum şi Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021 – 2025. Potrivit unui comunicat, Executivul are pe agendă un memorandum privind acordarea unui ajutor de stat individual de restructurare Societăţii Comerciale ''Compania naţională de transporturi aeriene române – TAROM '' SA, în vederea restabilirii viabilităţii companiei pe termen lung, precum şi o informare privind stadiul pregătirii şi organizării alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor. Pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului figurează două proiecte de ordonanţă, una referitoare la modificarea Ordonanţei 4/2019 privind reorganizarea sistemului naţional de clasificare a carcaselor de bovine, porcine şi ovine şi monitorizarea, controlul şi raportarea preţurilor de piaţă ale carcaselor şi ale animalelor vii, iar alta de modificare a legii privind vânzarea şi cumpărarea terenurilor agricole situate în extravilan şi a legii privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului. Printre proiectele de hotărâri de guvern care urmează să fie discutate la şedinţă se numără: aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Extinderea infrastructurii portului Calafat (km 795) şi sistematizarea dispozitivului feroviar al portului – etapa I", aprobarea măsurilor privind nivelul de siguranţă şi securitate în funcţionarea Sistemului electroenergetic naţional şi realizarea stocurilor de siguranţă de combustibili şi volum de apă din lacurile de acumulare pentru perioada 1 noiembrie 2020 – 31 martie 2021. Totodată, Guvernul mai aprobă şi proiectele de hotărâre privind bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 pentru Compania Naţională a Uraniului SA, normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit protecţie internaţională sau un drept de şedere în România şi a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene. Executivul mai are în vedere şi proiectul de hotărâre prin care se transmite dreptul de administrare pentru o parte din imobilul Ministerului Afacerilor Interne – Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" între unităţi subordonate ale MAI în vederea construirii unui spital de urgenţă, care să asigure cerinţele de calitate a actului medical. Alte proiecte de hotărâre aflate pe agendă se referă la cheltuielile pentru proiectul de investiţii "Modernizare radare FPS-117" şi la aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată în cazul lucrării de utilitate publică de interes naţional "Perdele forestiere de protecţie a Autostrăzii A2, judeţul Călăraşi", precum şi la bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2020 al Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" SA. De asemenea, Guvernul are în vedere şi unele eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi. Tot în şedinţă, Guvernul ar putea adopta joi şi hotărârea referitoare la decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) prin care se stabileşte portul obligatoriu al măştii de protecţie în localităţile din judeţele unde rata infectării cu noul coronavirus depăşeşte 1,5 la mia de locuitori. Luni, CNSU a aprobat în acest sens Hotărârea nr. 51. "Prin această Hotărâre (…) a fost propusă modificarea valorii ratei de incidenţă cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile de la care este obligatorie purtarea măştii în toate spaţiile publice deschise, în sensul reducerii acesteia de la 3 la 1,5/1.000 de locuitori. CNSU propune ca purtarea măştii de protecţie să fie obligatorie în toate localităţile din judeţele în care incidenţa depăşeşte 1,5/1.000 de locuitori, iar în judeţele în care rata de incidenţă este mai mică de 1,5 purtarea măştii să fie obligatorie la nivelul localităţilor unde incidenţa depăşeşte 1,5/1.000 de locuitori", a informat Guvernul. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, CNSU a actualizat lista statelor şi zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România. "Asta va fi o propunere din partea CNSU, ea trebuie transpusă în hotărâre de guvern. (…) Vom face şedinţă de guvern joi şi, cel mai probabil, joi vom adopta modificarea la hotărârea privind starea de alertă", a declarat luni premierul Ludovic Orban. AGERPRES/(AS – autor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)