Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a aprobat, marţi, o solicitare a Fundaţiei Regale Margareta a României (FRMR) de difuzare în regim de campanie de interes public a spoturilor radio şi TV pentru "Telefonul Vârstnicului". "0800 460 001. Noi ştim că singurătatea doare şi vrem să-ţi fim alături. Suntem aici. Tu ne spui dacă eşti bine şi dacă ai nevoie de ceva. Suntem aici să ne spui ce mai faci şi dacă ai ceva pe suflet ce te apasă. Şi suntem mereu aici cu o vorbă bună, La Telefonul Vârstnicului îţi răspundem cu suflet. Sună gratuit la 0800 460 001 oricând ai nevoie de ajutor", se arată în mesajul FRMR. Campania se va desfăşura în perioada noiembrie 2020 – ianuarie 2021. Reprezentantul FRMR, Ioana Petrea, director fundraising şi de comunicare al Fundaţiei, a afirmat că Fundaţia îşi doreşte ca prin acest spot mesajul adresat persoanelor vârstnice să ajungă şi în mediul rural. "Ne-am dori ca pe finalul anului, când de obicei nevoia oamenilor de sprijin este mai intensă şi pentru că vine iarna şi pentru că este situaţia aceasta cu pandemia, care-i afectează pe foarte mulţi din punct de vedere al socializării şi al serviciilor de care ei au nevoie, ne-am gândit că este o perioadă foarte bună pentru ca seniorii din România să afle despre existenţa Telefonului Vârstnicului", a spus Petrea. Dorina Rusu, membru CNA, a remarcat că spotul este "unul din cele mai frumoase şi mai profesioniste spoturi de informare publică". "Mi se pare foarte frumos, foarte bine făcut. Ca să nu spun că ştiu şi despre proiectele Fundaţiei Regale Margareta, care sunt din '90, încă sunt foarte bine făcute şi din ce în ce mai mult a crescut activitatea fundaţiei şi totdeauna m-a impresionat. Şi am văzut că Telefonul Vârstnicului a luat şi premiu la Gala Societăţii Civile. Şi proiectul 'Generaţii' este unul foarte bun şi e impresionantă ideea de a lega tinerii cu vârstnicii şi de a acoperi nevoile şi ale unora şi ale celorlalţi", a spus Rusu. De altă părere a fost Radu Herjeu, pentru care "spotul oferă soluţii pe care nu le poate oferi". El a vrut să ştie modul în care poate fi ajutată "o bătrână din Ineleţ, cea mai izolată localitate din România, care pur şi simplu spune că nu are pâine de două săptămâni". "Eu încercam să subliniez că spotul dumneavoastră oferă soluţii pe care nu le poate oferi. Un om simplu care se uită la acest spot înţelege că orice problemă are ca vârstnic vă sună pe dumneavoastră şi i-o rezolvaţi. De fapt, dumneavoastră nu-i puteţi rezolva decât două tipuri de probleme, din ce aţi spus dumneavoastră. Una: că dacă este în nevoi materiale, o îndrumaţi către un ONG sau către Direcţia Generală de Asistenţă a Persoanelor… Nu ştiu de ce ar trebui să sune la dumneavoastră, ca să-i spuneţi să sune la Direcţia de Asistenţă Socială. De ce n-ar putea bătrâna, dacă ştie care-i numărul dumneavoastră, de ce n-ar putea suna direct la Primăria comunei respective. (…) Eu încerc să vă spun, în calitate de om de comunicare, care nu cade pe spate la un spot bine făcut… cu nişte imagini… Eu sunt foarte curios dacă aţi putea să-mi spuneţi, să-mi confirmaţi senzaţia mea, imaginile n-au nici o legătură cu România, sunt poze stock, luate şi făcut clipul. Nu sunt pozaţi bătrânii din România", a spus Herjeu. De altfel, Radu Herjeu a fost singurul dintre membrii Consiliului care a votat împotrivă. *** Potrivit FRMR, Telefonul Vârstnicului – 0800 460 001 – poate fi apelat gratuit de luni până vineri, între orele 08,00 – 20,00, şi sâmbăta, între 08,00 – 16,00. Linia poate fi accesată şi de persoanele care doresc să semnaleze un abuz sau o situaţie dificilă în care se află o persoană în vârstă. De la lansarea proiectului, în octombrie 2015, au fost înregistrate peste 41.000 de interacţiuni telefonice, iniţiate de aproape 7.800 de apelanţi unici, precizează sursa citată. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)