Circa 150.000 de persoane au rămas vineri fără apă curentă şi electricitate într-o regiune din Extremul Orient Rus şi în capitala acestuia, Vladivostok, în urma producerii unui fenomen sever de ploaie îngheţată care a dus la depunerea unui strat gros de gheaţă pe obiectele de infrastructură şi peisaj, informează AFP. Autorităţile ţinutului Primorie au declarat ''stare de urgenţă'' şi, potrivit vicepremierului regiunii, Elena Parhomenko, ''situaţia aprovizionării cu electricitate rămâne foarte dificilă''. ''Ar putea fi nevoie de mai multe zile pentru repararea pagubelor'', a avertizat aceasta într-un comunicat. Ploaia îngheţată care s-a abătut asupra Vladivostokului şi a împrejurimilor sale a dus al depunerea unui strat de până la 12 milimetri de gheaţă pe cabluri şi arbori, numeroşi dintre ei prăbuşindu-se sub greutatea gheţii. În imaginile difuzate de autorităţi şi pe reţelele de socializare apar automobile, semne de circulaţie şi alte elemente de infrastructură urbană care arată de parcă ar fi fost congelate. ''Nu ne-am mai confruntat cu un astfel de fenomen în ultimii 30 de ani în regiunea Primorie'', a comentat într-un comunicat responsabilul regional al serviciilor de meteorologie ruse, Boris Kubai, care speră ca vremea însorită aşteptată sâmbătă să provoace dezgheţul.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)