Consiliul de Administraţie al Universităţii ''Ştefan cel Mare'' Suceava (USV) a decis, sâmbătă, să suspende parţial activitatea cu prezenţă fizică, iar din data de 2 noiembrie se va desfăşura online, a informat Biroul de presă al instituţiei academice. Sursa citată a arătat că, la finalul primei luni de activităţi didactice susţinute on-site, s-a constatat că rata de infectare în campusul USV, atât în rândul studenţilor, cât şi în cel al cadrelor didactice, este una semnificativ mai mică (de peste 2 ori) decât cea înregistrată la nivelul municipiului Suceava. ''Această situaţie certifică faptul că strategia gândită şi dezbătută în forurile deliberative ale universităţii şi pusă apoi în practică înainte de începerea noului an universitar a generat efectele scontate. În toată această perioadă, conducerea universităţii a urmărit îndeaproape evoluţia contextului epidemiologic, marcat de o creştere constantă a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local. Situaţia prezentă a determinat Consiliul de Administraţie al USV să adopte o serie de noi măsuri preventive'', arată sursa citată. Potrivit USV, hotărârea de trecere în regim online se referă la studenţii înmatriculaţi la studii universitare de licenţă, învăţământ cu frecvenţă, în cadrul facultăţilor de Drept şi Ştiinţe Administrative, Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, Ştiinţe ale Educaţiei şi Istorie şi Geografie, cu excepţia programelor de studii Geografie şi Geografia turismului, suspendarea activităţilor fiind valabilă până la finalul semestrului I din actualul an universitar. Studenţii facultăţilor enumerate, care sunt în prezent cazaţi în cămine, vor elibera camerele până cel târziu pe data de 4 noiembrie 2020, iar cazurile excepţionale vor fi analizate de conducerea universităţii. Căminele vor rămâne deschise pentru studenţii tuturor celorlalte facultăţi ale universităţii. Studenţii din anul I de la facultăţile de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management şi Inginerie Alimentară, cei ai Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport (inclusiv Departamentul de Sănătate), la care se adaugă studenţii de la programele Geografie şi Geografia turismului (FIG) vor continua să desfăşoare laboratoarele cu prezenţă fizică. În condiţiile în care nu vor fi înregistrate evoluţii îngrijorătoare la nivelul municipiului şi al judeţului Suceava, studenţii facultăţilor incluse în seria B, conform planificării aprobate de Senatul USV, vor desfăşura activităţi on-site (doar laboratoare), începând cu 23 noiembrie. Conform calendarului, cazarea studenţilor din grupul B care beneficiază de un loc în cămin va avea loc în perioada 16-22 noiembrie. În perioada de suspendare menţionată, personalul nedidactic va fi programat pentru efectuarea eventualelor zile de concediu de odihnă neefectuate sau efectuarea zilelor libere plătite, iar angajaţii care îşi pot exercita atribuţiile de serviciu în regim de telemuncă vor fi programaţi în acest sens. Conducerea USV va face analize zilnice ale evoluţiei pandemiei şi va continua să informeze atât comunitatea academică, cât şi cea locală cu privire la noile decizii care vor fi luate. AGERPRES/(AS – autor: Silvia Marcu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) Sursa foto: Universitatea ”Stefan cel Mare”, Suceava / Facebook.com