Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea o va înfrunta pe Katerina Siniakova (Cehia), sâmbătă, în finala turneului ITF de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari. Vineri, în semifinale, Cîrstea (30 ani, 86 WTA) a trecut de slovena Polona Hercog (29 ani, 52 WTA), cap de serie numărul doi, cu 7-5, 4-6, 7-5, după două ore şi 27 de minute. Hercog a reuşit 11 aşi, dar a comis şi 6 duble greşeli, faţă de 4 ale româncei. Sorana are acum 4-2 în meciurile directe cu Hercog. În cealaltă semifinală, Gabriela Ruse (23 ani, 177 WTA), venită din calificări, a fost învinsă de Katerina Siniakova (24 ani, 64 WTA), a cincea favorită, cu 6-3, 6-7 (2), 6-4. Siniakova a făcut diferenţa la mingile de break fructificate, 7/9, faţă de 4/13 câte a fructificat Ruse. Sorana Cîrstea a câştigat toate cele trei meciuri directe cu Siniakova, în 2017, în primul tur al Eastbourne, cu 6-3, 6-2, în 2018, în primul tur la Madrid, cu 6-4, 2-6, 6-4, şi în 2019, în primul tur la US Open, cu 7-5, 6-2. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dãdârlat)