Transportul feroviar de pasageri a scăzut în toate statele membre ale Uniunii Europene în trimestrul al doilea al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, în contextul pandemiei, însă declinul înregistrat în România a fost unul dintre cele mai mici înregistrate la nivelul UE, arată datele publicate joi de Eurostat. Potrivit acestor date, în România un număr de 9,067 milioane de pasageri au călătorit cu trenul în perioada aprilie-iunie 2020, cu 7,943 milioane mai puţini faţă de 17,010 milioane pasageri în perioada similară a anului trecut, ceea ce înseamnă un declin de 47%. Singurele state membre UE unde declinul procentual al pasagerilor transportaţi cu trenul a fost mai mic decât în România sunt Bulgaria (minus 37%) şi Olanda (minus 0,2%). Sursa foto: ec.europa.eu/eurostat Cele mai mari scăderi în numărul de pasageri transportaţi cu trenul au fost înregistrate în: Irlanda (minus 94%, sau 11,7 milioane de pasageri mai puţini), urmată de Franţa (minus 78%, sau 262,6 milioane de pasageri mai puţini), Spania (minus 78%, sau 125,3 milioane de pasageri mai puţini), Luxemburg (minus 78%, sau 4,9 milioane de pasageri mai puţini) şi Italia (minus 77%, sau 173,4 milioane de pasageri mai puţini). Singura excepţie de la aceste scăderi dramatice a fost Olanda, unde transportul feroviar de pasageri a rămas practic stabil, fiind înregistrat un declin de doar 0,2%. Un număr de 97,271 milioane de pasageri au călătorit cu trenul în Olanda în trimestrul al doilea al acestui an, cu 198.000 mai puţini decât în perioada similară a anului trecut. În cifre absolute, Germania este pe primul loc în UE când vine vorba de numărul pasagerilor transportaţi cu trenul, cu 295 milioane pasageri în trimestrul al doilea, chiar dacă a suferit o scădere de 59% faţă de 725 milioane pasageri în trimestrul al doilea al anului trecut. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)