Echipele de intervenţie au descoperit un al cincilea cadavru, la patru zile după o lunecare de teren produsă în Norvegia, a anunţat duminică poliţia, care continuă căutările a încă cinci persoane date dispărute, informează AFP. ''Cu puţin timp înainte de ora 6, a fost descoperit trupul unei persoane decedate'', a precizat poliţia într-un scurt comunicat de presă. La Ask, în municipalitatea Gjerdrum, la 25 de kilometri nord-est de Oslo, o alunecare de teren a avut loc în dimineaţa zilei de 30 decembrie, îngropând peste zece case şi 31 de imobile şi ducând la evacuarea a circa o mie de persoane. Foto: (c) Terje Bendiksby/EPA Terenul unde a avut loc alunecarea are o compoziţie argiloasă, specifică Norvegiei şi Suediei, care poate deveni fluidă şi se poate prăbuşi cu uşurinţă, dar probabilitatea producerii unui fenomen similar în regiune rămâne scăzută, estimează Direcţia norvegiană a apelor şi energiei (NVE). Unele dintre locuinţe s-au deplasat pe o distanţă de până la 400 de metri. La locul dezastrului, se poate vedea un crater imens, pe versantul unui deal, acoperit de resturile caselor şi de zăpada care a căzut după producerea incidentului. Foto: (c) Terje Bendiksby/EPA Regele Harald, soţia acestuia Sonja şi fiul lor, prinţul moştenitor Haakon, au ajuns la faţa locului în cea de-a doua parte a dimineţii. Poliţia a publica vineri o listă cu numele a zece persoane dispărute, doi copii cu vârste de 2 şi 13 ani şi opt adulţi. Autorităţile au anunţat sâmbătă identitatea persoanei descoperite în ziua precedentă. Este vorba despre un bărbat de 31 de ani, Eirik Gronolen. Foto: (c) Terje Bendiksby/EPA Rezidenţii evacuaţi, găzduiţi în hoteluri din regiune, nu se pot întoarce în locuinţe întrucât terenul este în continuare instabil.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor online: Ada Vîlceanu)