cafea opyaUtilDeco, cea mai mare întreprindere socială de inserție din România pe segmentul B2B din grupul ADV România, lansează un nou produs sub brandul OPYA.

Din noiembrie 2021, companiile și instituțiile publice care vor să-și crească impactul pozitiv în comunitate, pot utiliza o parte din taxa pe dizabilitate pentru a achiziționa gratuit cafea premium de origine, proaspăt prăjită și ambalată în România, de către persoane provenind din medii defavorizate sau cu anumite dizabilități.

”Lansăm astăzi produsul OPYA pentru companii care vor să-și încânte angajații și clienții, cu cea mai bună cafea proaspăt prăjită. Extindem astfel, activitatea întreprinderii sociale de inserție UtilDeco și facem o investiție de peste 120.000 Euro pentru un nou punct de lucru la Iași: cea mai mare prăjitorie de cafea de origine din regiunea NE, cu o capacitate de producție de peste 10 tone pe lună. Finanțarea este asigurată din fonduri proprii și reprezintă angajamentul ADV România de a crea noi locuri de muncă pentru persoane cu dizabilități și din grupuri vulnerabile”, a declarat Angela Achiței, antreprenor social & președinte ADV România.

Profitul rezultat va fi reinvestit integral în crearea de locuri de muncă sustenabile pentru tineri cu dizabilități și funcționarea centrului de zi pentru copii și tineri în dificultate. UtilDeco este autorizată și ca unitate protejată, iar organizațiile care au peste 50 de salariați și nu au 4% angajate persoane cu dizabilități, pot face achiziții care se pot deconta din taxa pe dizabilitate plătită la bugetul de stat.

Parteneriat pentru creșterea impactului pozitiv în comunitate

Parteneriatul cu UtilDeco este un angajament pentru achiziții responsabile social. Acesta poate fi o resursă pentru eficientizarea costurilor operaționale și în același timp pentru creșterea impactului pozitiv pe care îl au companiile în comunitate. Pentru că achizițiile de la întreprinderi sociale creează plus valoare pentru om, mediu și comunitate, integrarea acestor furnizori în lanțul de aprovizionare promovează responsabilitatea socială corporativă și reprezintă o sursă de avantaj competitiv.

Despre UtilDeco Group SRL

UtilDeco Group este unitate protejată și întreprindere socială de inserție dezvoltată de Fundația “Alături de Voi” România (ADV), în anul 2008, ca soluție de angajare pentru tinerii cu dizabilități, a celor care vin din sistemul de protecție al copilului sau din familii cu probleme. Misiunea UtilDeco este să ofere produse și servicii personalizate pentru companiile și organizațiile care decid să aibă un rol activ în transformarea comunităților prin achiziții responsabile social.

Detalii:

UTILDECO GROUP SRL
[email protected]
Telefon: 0800 471 314
Utildeco.ro
opya.ro

Publicare Advertoriale Afaceri