Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne au verificat, în ultimele 24 de ore, peste 92.000 de persoane şi aproximativ 11.600 de obiective de interes, dintre care 4.400 de restaurante, terase şi fast-food-uri, în contextul măsurilor luate pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2, a anunţat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Monica Dajbog. De asemenea, verificările au vizat 640 de operatori economici şi 227 operatori de transport persoane. "Reprezentanţii conducerii MAI adaptează permanent măsurile în plan organizatoric şi operaţional pentru a limita evoluţia îmbolnăvirilor cu COVID-19.Astfel, în zonele şi pe arterele aglomerate se organizează periodic activităţi preventive, dar şi filtre rutiere, pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară, inclusiv în activitatea de transport a persoanelor", a precizat Dajbog. Potrivit acesteia, în activităţile de control au fost implicaţi aproximativ 6.600 de poliţişti, 4.200 de jandarmi, 1.700 cadre ISU, 150 de poliţişti de frontieră şi 2.610 poliţişti locali, precum şi reprezentanţi ANSVSA, de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, de la Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Ministerul Transporturilor şi ai autorităţilor publice locale. AGERPRES /(AS – autor: Sorinel Peneş, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Andreea Preda)