Preşedintele francez Emmanuel Macron a deschis luni calea organizării unui referendum privind introducerea apărării mediului în Constituţie, informează AFP. Preşedintele Franţei s-a adresat membrilor Convenţiei cetăţeneşti pentru climă (CCC), precizând că această reformă constituţională va trebui mai întâi să fie adoptată de Adunarea Naţională şi de Senat. Camera superioară a parlamentului francez este însă controlată de dreapta, ceea ce face să planeze o anumită incertitudine în privinţa organizării unui referendum. CCC, compusă din 150 de cetăţeni traşi la sorţi, a fost creată de guvern pentru a propune măsuri de combatere a încălzirii climatice. Organizarea unui referendum pentru "a introduce noţiunile de biodiversitate, mediu şi luptă împotriva schimbărilor climatice" conform articolului 1 din Constituţie se numără printre măsurile propuse. Dacă se va reuşi organizarea sa, acesta va fi primul referendum organizat în Franţa din 2005, când s-a votat în privinţa unei Constituţii Europene, vot soldat cu victoria celor care s-au opus proiectului european. Foarte dură în primele sale reacţii, opoziţia a criticat propunerea ca pe o "lovitură de publicitate" politică al cărei rezultat este considerat incert. "Acest lucru nu va schimba nimic: Carta Mediului are deja o valoare constituţională", a susţinut senatorul Les Républicains (LR, dreapta, opoziţie) Bruno Retailleau, care îl acuză pe Emmanuel Macron că urmăreşte "să îşi mascheze bilanţul ecologic subţire". Adoptată în 2004, Carta Mediului este, începând cu 1 martie 2005, citată în primul paragraf al preambulului Constituţiei. ONG-ul Greenpeace şi-a exprimat regretul în legătură cu acest anunţ, pe care l-a calificat ca fiind unul "esenţialmente simbolic" al unui preşedinte care "a strălucit printr-o intervenţie goală, lipsită de noutate". Înainte de a discuta despre referendum, Emmanuel Macron nu a făcut anunţuri importante, dar şi-a apărat pe larg politica în domeniu asigurând că "niciun guvern nu a făcut atât de mult pentru mediu". Grégoire Fraty, co-preşedinte al asociaţiei Les 150, care reuneşte majoritatea participanţilor la CCC, înfiinţată de preşedintele Macron şi care se întruneşte din octombrie 2019, a salutat ideea organizării unui referendum care, în opinia sa, "va face bine". "Aveam nevoie de el. Dacă francezii spun un da masiv, poate că va avea un efect stimulator pentru politicieni", a adăugat el. În Franţa, referendumurile sunt iniţiate de preşedintele ţării la propunerea guvernului sau a parlamentului. Orice propunere de revizuire a Constituţiei trebuie mai întâi votată "de cele două adunări în termeni identici". În această primăvară, CCC a formulat 149 de propuneri. Emmanuel Macron a susţinut că aproximativ 50 dintre ele au fost deja "implementate sau sunt în curs de a fi" puse în practică. Unele măsuri emblematice sunt încă în în stadiul de evaluare, cum ar fi renovarea energetică a clădirilor sau limitarea publicităţii. AGERPRES/(AS – autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)