Campania electorală se poate desfăşura online în această perioadă şi nu este nevoie de adunări electorale, a declarat, marţi, la Palatul Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis. "Campania electorală se poate desfăşura online. Asta am recomandat de câteva săptămâni, dacă nu chiar de câteva luni bune. Adunările sunt oricum interzise, nici nu sunt necesare şi politicienii activi îşi pot face cunoscută oferta folosind multitudinea de variante media şi online", a spus Iohannis într-o conferinţă de presă. Întrebat de ce nu există o restricţie şi pentru campania electorală, ca aceasta să aibă loc exclusiv online, el a răspuns: "În măsura în care lucrurile vor evolua într-un sens nedorit, şi aceste adunări vor deveni imposibile. După părerea mea, nu este nevoie de adunări electorale în această perioadă". AGERPRES/(A – autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea) Citeşte şi: * Iohannis: Suntem şi ne dorim să rămânem un partener solid pentru societatea civilă din Republica Moldova * Iohannis despre închiderea pieţelor: O măsură justă; PSD, din motive politicianiste, a hotărât inversul * Iohannis: Nu iau în considerare o carantinare totală de sărbători * Iohannis: Alegerile parlamentare – singura soluţie prin care românilor li se poate permite o continuare a demersurilor democratice * Iohannis: 3,5 milioane de doze de vaccin antigripal comandate; vor veni în tranşele negociate de Guvern * Iohannis: Se vor găsi locuri la ATI; ţările unde ar putea fi transferaţi pacienţi – cunoscute când MS finalizează demersurile * Iohannis: După alegeri, mă aştept la un guvern care să fie format în jurul PNL