Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat marţi că nu consideră o idee bună posibilitatea ca certificatul de vaccinare anti-COVID-19 să fie folosit pentru o circulaţie mai uşoară a cetăţenilor europeni, arătând că astfel s-ar crea un cadru de discriminare. "Personal, nu consider că asta este o idee bună. Prin asta s-ar crea un cadru de discriminare care este, pur şi simplu, inacceptabil. Eu sunt de părere că trebuie să existe un certificat de vaccinare şi acest certificat va exista şi la noi, însă el trebuie folosit pentru motive medicale. Persoana care primeşte un certificat ştie când a primit prima doză de vaccin, i se scrie acolo când va primi a doua doză de vaccin şi aşa mai departe. Deci, sunt date importante pentru medicul de familie, pentru medicul curant sau pentru oricine dacă persoana ajunge, de exemplu, la urgenţe. Însă, să folosim aceste certificate de vaccinare ca să împărţim populaţia Europei în două, cei care au fost deja vaccinaţi şi cei care încă nu au fost vaccinaţi, nu mi se pare un lucru bun", a spus Iohannis într-o conferinţă de presă. El a fost întrebat cum vede faptul că Grecia promovează, în contactele cu Comisia Europeană, cu celelalte instituţii europene, dar şi cu alte state membre, ideea de a crea un certificat unic european ca o dovadă de vaccinare pentru cetăţeni, astfel încât europenii să poată circula mai uşor cu acest certificat. AGERPRES/(A – autor: Florentina Peia, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu) Citiţi şi: VIDEO Preşedintele Klaus Iohannis susţine o conferinţă de presă VIDEO Iohannis: Mă voi vaccina public vineri, 15 ianuarie VIDEO Iohannis: Vaccinarea în masă reprezintă singura soluţie pentru a ne întoarce cât mai rapid la normalitate