luni, iunie 21, 2021
Preşedintele Donald Trump, care mai are doar opt zile din mandatul la Casa Albă, a estimat marţi că nu există nicio şansă să fie demis şi a făcut apel la calm în prima sa deplasare în ţară după asaltul asupra Capitoliului de către susţinătorii săi, informează AFP. ...
Şefii de stat major ai armatei americane au transmis marţi un mesaj comun militarilor din subordine în care au afirmat că revolta violentă de săptămâna trecută a reprezentat un asalt asupra procesului constituţional american şi contravine legii, transmite Reuters. Acest mesaj comun a rupt aproape o săptămână de...
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, le-a declarat parlamentarilor din partidul său, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), că se aşteaptă la prelungirea până la începutul lui aprilie a restricţiilor de circulaţie impuse pentru combaterea epidemiei de coronavirus, scrie marţi cotidianul Bild, preluat de Reuters. "Dacă nu reuşim să oprim acest virus britanic,...
Biroul antifraudă al Uniunii Europene, OLAF, a lansat o anchetă asupra agenţiei de protecţie a frontierelor a blocului comunitar, Frontex, a confirmat marţi un purtător de cuvânt, potrivit DPA. "OLAF poate confirma că a deschis o anchetă privind Frontex", se arată într-un comunicat al serviciului de presă al...
Uniunea Europeană a anunţat marţi că a finalizat negocierile preliminare cu compania farmaceutică franceză Valneva pentru achiziţia a până la 60 milioane de doze de vaccin candidat dezvoltat de aceasta împotriva COVID-19, transmite Reuters. 'Contractul preconizat cu Valneva ar oferi posibilitatea pentru toate statele membre UE să achiziţioneze...
Două deputate americane au anunţat că au primit rezultat pozitiv la testul pentru coronavirus după ce s-au adăpostit împreună cu alţi parlamentari într-o sală securizată în timpul asaltului asupra Capitoliului miercurea trecută - întreprins de către susţinători ai preşedintelui în exerciţiu Donald Trump - iar una dintre ele şi-a...
Iranul trebuie să renunţe la decizia de îmbogăţire a uraniului la niveluri superioare şi să ofere diplomaţiei internaţionale o şansă de a salva acordul nuclear din 2015, transmite Uniunea Europeană într-un comunicat, citat de Reuters. "Iniţierea îmbogăţirii uraniului cu până la 20% de către Iran la uzina subterană...
Preşedintele american Donald Trump a dat vina pe 'oameni ai Antifa', într-o discuţie privată, pentru invadarea Capitoliului miercurea trecută, deşi imaginile video şi dovezile documentare arată clar că protestatarii erau într-o proporţie covârşitoare susţinătorii săi, relatează site-ul de ştiri Axios, citat de Reuters. Trump a făcut această afirmaţie...
Zece foşti secretari americani ai apărării au avertizat împotriva oricăror potenţiale abuzuri ale armatei în privinţa rezultatelor alegerilor prezidenţiale din noiembrie, transmite luni dpa. Implicarea forţelor armate ar aduce SUA pe un "teritoriu periculos, ilegal şi neconstituţional", au avertizat cei zece foşti oficiali - atât republicani, cât şi...
Cel puţin nouă persoane, dintre care şapte soldaţi ai regimului sirian, au fost ucişi duminică seara într-un atac al grupării jihadiste Stat Islamic într-un autobuz pe drumul ce leagă Raqa (nordul Siriei) de capitala Damasc, informează AFP. Sursa foto: sana.sy...