Votul anticipat sau prin corespondenţă pentru alegerile de la 3 noiembrie în Statele Unite este mult mai important decât în urmă cu patru ani, potrivit unui studiu independent publicat duminică, transmite AFP. Cu nouă zile înainte de scrutin, US Election Project, un centru de studii aparţinând de Universitatea statului Florida, a anunţat că până duminică votaseră deja 59 de milioane de alegători. În 2016, 57 de milioane de alegători au votat în avans, fie anticipat în persoană, fie prin corespondenţă, potrivit site-ului US Election Assistance Commission. Preocupaţi de persistenţa pandemiei de coronavirus sau motivaţi de miza confruntării electorale dintre preşedintele republican Donald Trump şi fostul vicepreşedinte democrat Joe Biden, milioane de americani au votat în avans. Până în prezent, democraţii, care au încurajat semnificativ în acest an votul în avans, se află în fruntea numărului de voturi efectuate până acum, fără a se putea stabili dacă aceasta este o indicaţie asupra naturii rezultatului final. În ce îi priveşte, Donald Trump şi republicanii au declarat că votul prin corespondenţă deschide posibilităţi de fraudă şi este de aşteptat ca numeroşi alegători republicani să voteze în ziua scrutinului, la 3 noiembrie. AGERPRES/(AS – editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Acasă Stiri Internationale Politica Externa #alegeriSUA Votul anticipat mult mai numeros decât în 2016
#alegeriSUA Votul anticipat mult mai numeros decât în 2016
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.