Un număr de 18 unităţi de învăţământ din Prahova, între care două colegii naţionale din Ploieşti, trec în scenariul roşu de funcţionare din cauza apariţiei unor cazuri de infectare cu noul coronavirus în cazul elevilor şi/sau personalului didactic şi nedidactic. Potrivit datelor comunicate, miercuri, de Prefectura Prahova, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat o hotărâre în acest sens, măsura fiind valabilă timp de 14 zile. În cazul în care consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ nu semnalează Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova şi Direcţiei de Sănătate Publică Prahova apariţia unor noi cazuri de îmbolnăviri, după expirarea celor 14 zile de suspendare, cursurile şcolare vor fi reluate conform scenariului anterior suspendării/ scenariului aplicabil ratei incidenţei cumulate din localitate. Pe listă figurează mai multe şcoli gimnaziale, dar şi Colegiul Naţional "Nichita Stănescu" şi Colegiul Naţional Pedagogic "Regina Maria" din Ploieşti. AGERPRES / (AS – autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)