Istoricul Ion Bulei a murit luni, a anunţat delegatul permanent al României la UNESCO, Adrian Cioroianu. "Ion Bulei a fost profesorul Universităţii din Bucureşti care a făcut din Istoria modernă a românilor o pasiune şi o carieră profesională – totul în beneficiul generaţiilor de studenţi din Facultatea de Istorie sau de la Centrul românesc din Veneţia, care l-au cunoscut, iubit şi apreciat. Cărţile sale despre modernitatea românească sunt repere de claritate şi erudiţie. Un om elegant şi discret, cu un cuceritor simţ al umorului, un coleg desăvârşit a fost, până în această dimineaţă. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", a scris Cioroianu, pe Facebook. Ion Bulei s-a născut la 30 martie 1941, la Comarnic, judeţul Prahova. A fost cercetător (1971-1990), profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (din 1993), diplomat (ataşat cultural la Roma, 1990 – 1993, director al Institutului Cultural Român de la Veneţia, 1997 – 2003), director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale – ISPRI al Academiei Române (2003 – 2011), precizează cartepedia.ro. Este autor a 19 cărţi şi a peste 200 de studii şi articole. Pentru activitatea sa a fost distins cu Premiul "Nicolae Iorga" al Academiei Române (1987), Premiul Uniunii Scriitorilor (1993; 2006), Premiul revistei "Magazin istoric" (1996). În anul 2001 a fost decorat cu Ordinul "Steaua României'', în grad de cavaler (2001). AGERPRES/(AS – autor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) Citiţi şi: A murit istoricul Ion Bulei (fişă biografică)
A murit istoricul Ion Bulei
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.