Universitatea Craiova şi antrenorul Cristiano Bergodi au ajuns la un acord, luni, privind încetarea raporturilor contractuale, a anunţat, marţi, clubul de fotbal din Bănie pe site-ul său oficial. În perioada imediat următoare, echipa va fi condusă de Corneliu Papură, ajutat de Dragoş Bon, Gheorghe Ciurea, Florinel Luţă, Robert Tufişi, Cornel Blejan şi Daniel Ene. Cristiano Bergodi îşi anunţase intenţia de a demisiona încă de vineri seara, după înfrângerea de pe teren propriu cu Chindia Târgovişte (0-1). Cristiano Bergodi a fost numit antrenor la Universitatea Craiova pe 7 mai, în locul lui Corneliu Papură. Venirea sa la echipă a avut un impact pozitiv imediat, cu o serie de victorii, între care şi pe terenul campioanei en titre, CFR Cluj (3-2), iar Universitatea a jucat în ultimul meci cu titlul pe masă, la Craiova, pierzând cu 1-3 ''finala'' cu CFR. Universitatea a avut un start de sezon senzaţional, cu şapte victorii consecutive, dar apoi a pierdut acasă cu Academica Clinceni (0-1), iar după ce a câştigat în deplasare cu FC Hermannstadt (1-0) a urmat un nou eşec pe teren propriu, 0-1 cu Chindia, vineri, în etapa a 10-a. Echipa craioveană a fost eliminată încă de la debutul în preliminariile Europa League, de formaţia georgiană Locomotive Tbilisi, care a câştigat cu 2-1 pe teren propriu. AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)