Bursa de Valori Bucureşti (BVB) organizează marţi evenimentul online "Viaţa unei companii listate. Povestea din spatele graficelor". La eveniment vor participa Marius Dan – SVP/director executiv senior, Strategie Corporativă Fondul Proprietatea, Corina Popescu – CEO Electrica, Gheorghe Dobra – CEO Alro, Omer Tetik – CEO Banca Transilvania. Pentru a marca cei 25 de ani de bursă modernă, BVB organizează în săptămâna 16 – 20 noiembrie, de luni până vineri, de la ora 10:00, o serie de evenimente. Astfel, între 16 şi 19 noiembrie vor avea loc o serie de webinarii zilnice, iar pe 20 noiembrie este programată o conferinţă de presă. "În cadrul acestor evenimente vor participa, în calitate de speakeri, principalii actori din piaţă: investitori, emitenţi, brokeri, autorităţi, alături de reprezentanţi ai BVB. Discutăm despre cum a evoluat piaţa de capital locală, unde putem fi peste următorii 25 de ani şi ce paşi trebuie parcurşi în acest sens", susţin reprezentanţii BVB. Evenimentele vor fi transmise live pe canalul de YouTube şi Facebook al BVB. Instituţia bursei de valori a fost restabilită în anul 1995, iar pe 20 noiembrie au fost realizate primele tranzacţii. În prima şedinţă au fost realizate 45 de tranzacţii, cu un volum total de 905 acţiuni care au aparţinut unui număr de şase companii listate. Foto: (c) SIMION MECHNO / Arhiva istorică AGERPRES Un sfert de secol mai târziu, bursa românească este transformată fundamental. În prezent, la BVB sunt 352 de companii listate pe segmentul principal şi Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) şi se tranzacţionează zilnic, în medie, peste 42 milioane de acţiuni. AGERPRES/(AS – autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Ady Ivaşcu)