Sud-africana Caster Semenya, dublă campioană olimpică la 800 m, care a pierdut apelul depus la Tribunalul suprem federal din Elveţia împotriva regulii ce stabileşte nivelul de testosteron pentru atlete, a înaintat cazul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), au confirmat marţi avocaţii săi, citaţi de Reuters. Anul trecut, Semenya a pierdut un apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva regulii date de World Athletics, federaţia internaţională de atletism, conform căreia femeile cu un nivel ridicat de testosteron trebuie să îl reducă prin medicamentaţie sau intervenţii chirurgicale dacă doresc să concureze pe distanţe de la 400 m la o milă sau să aleagă alte distanţe. După ce a pierdut apelul la TAS, Semenya l-a pierdut şi pe cel depus la Tribunalul suprem federal din Elveţia, iar acum a decis să se adreseze CEDO. Greg Nott, unul din avocaţii lui Semenya, nu a precizat un termen pentru apelul care va fi depus de sportivă la CEDO. "Sperăm în continuare că World Athletics îşi va da seama de greşeala pe care a făcut-o şi va anula regulile prohibitive ce restricţionează participarea doamnei Semenya la competiţii", a declarat Nott. World Athletics a indicat de mai multe ori că regulile vizează crearea unor condiţii echitabile pentru toate atletele. Federaţia sud-africană de atletism a insistat că Semenya continuă să facă parte din echipa pentru Jocurile Olimpice de anul viitor de la Tokyo, însă deocamdată nu este clar pe ce distanţă ar urma ea să alerge. Semenya concurează de un timp şi în proba de 200 m, care nu este vizată de această regulă a World Athletics. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Irina Giurgiu)
Atletism: Caster Semenya se va adresa CEDO
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.