Yves Jean-Bart, preşedintele Federaţiei haitiene de fotbal (FHF), acuzat că a violat mai multe jucătoare, a fost suspendat pe viaţă de FIFA, care de asemenea l-a amendat cu un milion de franci elveţieni, transmite AFP. Camera de judecată a forului fotbalistic mondial l-a găsit vinovat pe Jean-Bart, în vârstă de 73 de ani, că "a abuzat de poziţia sa" ca "să hărţuiască sexual şi să agreseze mai multe jucătoare, inclusiv minore", a indicat FIFA. În decizia sa luată miercuri, justiţia internă a FIFA l-a suspendat deci pe viaţă "din toate activităţile legate de fotbal, la nivel naţional şi internaţional" şi l-a condamnat la plata unei amenzi de un milion de franci elveţieni. FIFA continuă să-i ancheteze pe "alţi responsabili ai Federaţiei haitiene de fotbal", implicaţi "în acte de abuz sexual sistematice împotriva unor jucătoare între 2014 şi 2020", ca "autori, complici sau instigatori". La sfârşitul lui august, FIFA i-a suspendat pe Nella Joseph, care se ocupa de supravegherea junioarelor la centrul tehnic naţional de la Croix-des-Bouquets, şi Wilner Etienne, director tehnic naţional în cadrul FHF. La mijlocul lui octombrie, s-a "extins cercetarea" la Yvette Felix, fost căpitan al naţionalei feminine haitiene şi antrenor secund la Croix-des-Bouquets. Pornind de la o anchetă publicată la sfârşitul lui aprilie de cotidianul britanic The Guardian, acuzaţiile de viol vizându-l pe Jean-Bart au dus şi la deschiderea unei anchete penale în Haiti, aflată în curs de desfăşurare. Potrivit unor fete citate de The Guardian, Jean-Bart ar fi violat numeroase jucătoare minore în ultimii ani. Depunând mărturie în legătură cu presiunile pe care le-au suportat pentru a păstra tăcerea, presupusele victime au afirmat pentru ziar, sub acoperirea anonimatului, că cel puţin două jucătoare minore ar fi avortat în urma unor violuri comise de preşedintele federaţiei în centrul naţional de antrenament. Jean-Bart conduce FHF de două decenii. Fără contracandidat, realegerea sa în februarie pentru un al şaselea mandat a fost o formalitate. Jean-Bart a negat toate acuzaţiile îndrepte împotriva sa şi a depus plângere la Paris contra jurnalistului francez care a fost unul dintre autorii anchetei publicate de The Guardian. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Irina Giurgiu)