Circulaţia tramvaielor pe Bd. Camil Ressu şi pe Bd. Theodor Pallady va fi suspendată în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 8:00 – 18:00, în vederea executării unor lucrări de revizie la reţeaua electrică de contact a tramvaielor, informează Societatea de Transport Bucureşti (STB), într-un comunicat transmis AGERPRES. Pe durata perioadei de suspendare a circulaţiei tramvaielor, preluarea călătorilor de pe tronsoanele semnalizate va fi asigurată de linii navetă de autobuze. Astfel, linia de tramvai 19 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul "Şura Mare" şi intersecţia str. Liviu Rebreanu/Bd. 1 Decembrie 1918, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Bd. 1 Decembrie 1918, până la terminalul "Faur Poarta 4" (aferent liniilor 14 şi 23). Linia de tramvai 27 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul "Piaţa Unirii" şi intersecţia Bd. Camil Ressu/str. Liviu Rebreanu, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe str. Liviu Rebreanu, Bd. 1 Decembrie 1918, până la terminalul "Faur Poarta 4" (aferent liniilor 14 şi 23). Linia de tramvai 40 va funcţiona pe un traseu scurtat de la terminalul "Piaţa Sf. Vineri" până la terminalul "Faur Poarta 4" (aferent liniilor 14 şi 23). Pentru preluarea călătorilor de pe bulevardele Camil Ressu şi Theodor Pallady, vor fi înfiinţate două linii navetă de autobuze, 619 şi 627, după cum urmează: Linia 619, care va funcţiona între "Complex Comercial Titan" şi "Faur Poarta 4", pe Bd. Th. Pallady şi Bd. 1 Decembrie1918. Autobuzele vor efectua opriri în staţiile liniilor 311, T3, N103 şi N111, precum şi în noile staţii amplasate pe Bd. 1 Decembrie 1918, situate după intersecţia cu Bd. Th. Pallady şi în zona Oficiului Poştal 72; Linia 627 – care va funcţiona între "Complex Comercial Titan" şi "Faur Poarta 4", pe Bd. Th. Pallady, Bd. Camil Ressu, cu întoarcere pe Şos. Mihai Bravu, str. Dristorului, Bd. Camil Ressu, Bd. Th. Pallady. Autobuzele vor efectua opriri în zona staţiilor pentru tramvaie (pe Bd. Camil Ressu, înaintea intersecţiei cu str. Râmnicu Sărat, precum şi după intersecţia cu str. Voluntari) şi în staţiile liniilor 330, N103 şi N111. În plus, în ziua de sâmbătă, 21 noiembrie, numai în intervalul orar 9:00 – 11:00, liniile de tramvai 19, 23 şi 27 vor fi deviate şi de pe tronsonul cuprins între str. Dristorului şi str. Liviu Rebreanu (de pe Bd. Camil Ressu), în vederea executării fundaţiei din beton la stâlpul de susţinere a reţelei electrice pentru tramvaie. Linia de tramvai 19 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul "Şura Mare" şi intersecţia Şos. Mihai Bravu/Bd. Camil Ressu/ Calea Dudeşti, apoi pe un traseu modificat, pe Calea Dudeşti, Bd. Octavian Goga, după care va urma traseul actual, până la "Şura Mare". De asemenea, linia de tramvai 23 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul "Zeţarilor" şi intersecţia Calea Dudeşti/Şos. Mihai Bravu/Bd. Camil Ressu, apoi pe un traseu modificat, pe Şos. Mihai Bravu, Calea Vitan, Bd. Octavian Goga, după care va urma traseul actual, până la "Zeţarilor". Potrivit STB, linia de tramvai 27 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul "Piaţa Unirii" şi intersecţia Calea Dudeşti/Şos. Mihai Bravu/Bd. Camil Ressu, apoi pe un traseu modificat, pe Şos. Mihai Bravu, Calea Vitan, Bd. Octavian Goga, după care va urma traseul actual, până la "Piaţa Unirii". Pentru preluarea călătorilor de pe Str. Liviu Rebreanu, sâmbătă, în intervalul orar 9:00 – 11:00, va funcţiona linia navetă de autobuze 623, pe traseul: "Faur", Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Camil Ressu, cu întoarcere pe Şos. Mihai Bravu, str. Dristorului, Bd. Camil Ressu, Bd. 1 Decembrie 1918. Autobuzele vor efectua opriri în staţiile liniilor 330, N103 şi N111. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)