A cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Buzău – BUZZ, dedicat filmului european, se va desfăşura în perioada 21-26 noiembrie exclusiv online, din cauza măsurilor de siguranţă impuse de autorităţi în contextul pandemiei, au informat organizatorii. "Este un an atipic, care ne-a îndepărtat, din păcate, de cultură şi de film, aşa cum eram obişnuiţi să îl experimentăm, în sala de cinema. Dar echipa BUZZ a căutat cele mai bune moduri de a continua, online, festivalul devenit deja tradiţional în Buzău. Sperăm să avem cât mai mulţi spectatori alături de noi la proiecţiile virtuale şi, deşi ne este dor de energia unui eveniment fizic, de bucuria şi implicarea voluntarilor noştri şi de întâlnirile faţă în faţă cu spectatorii şi invitaţii noştri, am căutat cele mai valoroase filme şi vom fi alături, chiar dacă situaţia ne impune să ne sărbătorim online. (…) Cinefilii sunt invitaţi să se bucure de filme româneşti şi europene pe toate gusturile, având în fiecare zi la dispoziţie minimum patru filme. Acestea vor putea fi urmărite timp de 24 de ore pe platforma Vimeo (cu excepţia filmelor din competiţie, care vor fi disponibile timp de 48h), link-urile de vizionare fiind disponibile pe pagina de Facebook BUZZ IFF, dar şi pe site-ul buzz-iff.com", a transmis echipa Festivalului Internaţional de Film Buzău. Toate titlurile vor putea fi urmărite gratuit. Majoritatea filmelor din competiţie sunt difuzate în premieră în România. Printre surprizele cinematografice de anul acesta se numără "Acasă", documentarul regizat de Radu Ciorniciuc şi premiat la festivaluri de prestigiu, precum Sarajevo, Sundance Film Festival, Salonic şi Cracovia. La secţiunea necompetiţională BUZZ Women, dedicată filmelor realizate de femei, vor fi proiectate filmele "Creativ", un documentar realizat de Ioana Grigore şi drama "Copilul Problemă" (System Crasher), în regia Norei Fingscheidt, câştigător al Ursului de Argint la Festivalul de Film de la Berlin şi propunerea Germaniei la Premiile Oscar în 2019. Organizatorii anunţă surprize şi pentru cei mici, care se pot bucura de filmul "Ziua Ciocolatei" în regia lui Jacek Piotr Blawut sau documentarul "Cât de mare e Galaxia?", în regia Kseniei Elyan. "Trebuie să facem eforturi să ne adaptăm acestei perioade, care se pare că va ţine mult timp. Să încercăm să ne ducem viaţa aşa cum trebuie, chiar dacă avem foarte multe constrângeri. Dar Buzăul merge mai departe, pentru că trebuie să se dezvolte şi din punct de vedere cultural. Cultura este sufletul unei naţii, iar Buzăul nu trebuie să îşi oprească acţiunile culturale", a declarat primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. Din cele două jurii ale festivalului în 2020 fac parte actriţa Maria Obretin, regizorii Mihai Dragolea, Dumitru Grosei şi Daniels Joffe, distribuitorul de film Monica Felea, producătorii de film Laura Baron şi George Kalomenopoulos şi fotograful Miluţă Flueraş. Aceştia vor decide câştigătorii la fiecare dintre cele patru categorii competiţionale: lungmetraj ficţiune, film documentar, scurtmetraj şi film studenţesc. Festivalul Internaţional de Film Buzău – BUZZ este organizat de Asociaţia Culturall, în parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău, fiind susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, în parteneriat cu Centrul Cultural "Alexandru Marghiloman", Teatrul "George Ciprian" Buzău, Muzeul Judeţean de Istorie Buzău şi Dopamine Photo Studio. AGERPRES / (AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto: (c) BUZZ IFF//facebook