Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui SUA, ambasadorul Robert O'Brien, au avut, vineri, o discuţie telefonică, informează MAE. Convorbirea a avut loc în contextul în care, cu prilejul vizitei ministrului român în SUA, din 19 – 20 octombrie, nu s-a putut desfăşura întâlnirea preconizată între cei doi oficiali, consilierul O'Brien nefiind, din motive obiective, în Washington DC, iar cele două părţi convenind stabilirea unor consultări telefonice ulterioare. Cei doi oficiali au trecut în revistă, cu acest prilej, reperele principale ale Parteneriatului Strategic România-SUA pe durata mandatului actualei administraţii americane, care se apropie de final, şi rezultatele palpabile obţinute în diversele dimensiuni ale parteneriatului, precum cooperarea politico-militară, securitatea cibernetică sau cooperarea nucleară civilă. Aurescu a transmis mulţumirile părţii române pentru buna cooperare pe durata mandatului actualei Administraţii şi evoluţiile consistente în relaţia bilaterală obţinute în această perioadă, evocând şi agenda substanţială a vizitelor în SUA, în luna octombrie, a miniştrilor români ai Afacerilor Externe, Apărării şi Economiei, energiei şi mediului de afaceri. Cei doi înalţi demnitari au subliniat rolul important al acestor contacte în implementarea obiectivelor strategice stabilite în cursul întrevederii de la Washington a şefilor de stat, din august 2019. Consilierul pentru securitate naţională O'Brien a mulţumit la rândul său pentru cooperarea cu autorităţile de la Bucureşti şi a apreciat poziţia României de aliat ferm, constant şi predictibil al SUA. A arătat că Parteneriatul Strategic cu România este esenţial pentru Statele Unite, bucurându-se de susţinere bipartizană puternică în SUA, România fiind o ţară cu o poziţionare strategică importantă la Marea Neagră şi un susţinător constant al valorilor occidentale şi al relaţiei transatlantice. El a apreciat, în mod deosebit, angajamentul României în ceea ce priveşte cooperarea în misiuni militare internaţionale şi alocările bugetare pentru apărare, considerând ţara noastră ca fiind un model pentru alţi aliaţi şi parteneri. Totodată, a exprimat apreciere pentru modul în care România abordează relaţiile cu acei actori globali care nu acţionează în consonanţă cu sistemul de valori transatlantice. Ambasadorul O'Brien a evidenţiat convingerea că Parteneriatul Strategic cu România va fi întărit pe mai departe, proiectele începute în această perioadă vor fi continuate, iar angajamentele luate – implementate şi în viitor. Totodată, ministrul Bogdan Aurescu s-a interesat despre perspectivele procesului de tranziţie din cadrul Administraţiei SUA. Interlocutorii au abordat, de asemenea, şi situaţia de securitate în regiunea Mării Negre. Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a salutat intenţia anunţată deja de SUA de a-şi creşte efectivele militare pe teritoriul României şi a reiterat interesul crescut al ţării noastre pentru o prezenţă militară americană sporită în România. A exprimat convingerea că buna cooperare în domeniul politico-militar şi în alte domenii importante de interes reciproc va fi la acelaşi nivel de excelenţă şi cu viitoarea Administraţie a SUA. Bogdan Aurescu a menţionat, de asemenea, importanţa Iniţiativei celor Trei Mări pentru întărirea cooperării transatlantice şi pentru dezvoltarea economică a regiunii şi a conectivităţii în cadrul acesteia, inclusiv cu implicarea SUA. În acest sens, Aurescu a evocat importanţa celor două proiecte majore de interconectare regională, Rail2Sea şi Via Carpathia, promovate de România inclusiv în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări, cu impact strategic direct, inclusiv asupra mobilităţii militare, între Nordul şi Sudul Flancului Estic al NATO. Şeful diplomaţiei române a pledat pentru investiţii americane în aceste proiecte, ceea ce va conduce la consolidarea prezenţei economice a SUA în regiune, complementar cu cea militară. Ambasadorul O'Brien a arătat că va încuraja instituţiile financiare americane, precum Banca de Import-Export a Statelor Unite (Exim SUA) şi International Development Finance Corporation (DFC), să acorde o atenţie sporită acestor proiecte, inclusiv în baza Memorandumului de Înţelegere semnat la Washington în octombrie între Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri şi Exim SUA. De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu şi consilierul O'Brien au discutat despre rezultatele alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova din 16 noiembrie 2020. Şeful diplomaţiei române şi-a exprimat satisfacţia pentru victoria clară a preşedintelui ales Maia Sandu, arătând că acest rezultat evidenţiază dorinţa cetăţenilor Republicii Moldova pentru un parcurs democratic şi european, bazat pe respectul pentru statul de drept şi instituţii performante, în serviciul tuturor cetăţenilor. Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat susţinerea fermă a României pentru efortul de reformă reală, în spirit european, pe care şi-l propune noul preşedinte al Republicii Moldova şi a evidenţiat importanţa ca parteneri majori, precum UE şi SUA, să manifeste susţinere faţă de noua conducere democratică de la Chişinău. AGERPRES/(AS – autor: Oana Ghiţă, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea) Sursa foto: Ministerul Afacerilor Externe/ Ministry of Foreign Affairs, Romania / Facebook.com
MAE: Convorbire telefonică Bogdan Aurescu – Robert O’Brien, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui SUA
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.