Fostul primar al Sectorului 1 Daniel Tudorache şi fosta sa soţie, Adina, au depus bani în numerar şi garanţii imobiliare pentru a acoperi cauţiunea impusă de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care fostul edil este acuzat de complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit aceloraşi surse, garanţiile au fost depuse după ce Tribunalul Bucureşti le-a respins plângerile împotriva măsurii impuse de anchetatori. Daniel Tudorache trebuia să depună până vineri la DNA o cauţiune de un milion de euro, iar fosta sa soţie 200.000 de euro. Tribunalul Bucureşti a respins vineri plângerea prin care fostul primar al Sectorului 1 Daniel Tudorache contesta măsură controlului judiciar pe cauţiune, luată împotriva lui de DNA în dosarul în care este cercetat penal pentru complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor. O decizie asemănătoare a fost luată de judecători şi în cazul fostei sale soţii, Adina Tudorache. Daniel Tudorache este cercetat penal în acest dosar pentru complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor, fosta soţie pentru complicitate la spălare de bani, iar o persoană din anturajul fostului primar este acuzată de trafic de influenţă. Conform DNA, în perioada septembrie 2016 – mai 2017, o persoană aflată în anturajul lui Tudorache ar fi pretins de la un om de afaceri un comision de 10% din valoarea contractului de servicii pe care societatea omului de afaceri îl avea cu o instituţie aflată în subordinea Primăriei Sector 1. "În schimbul banilor, persoana respectivă se angaja să intervină, în numele primarului, la funcţionarii responsabili, astfel încât contractul să se desfăşoare în bune condiţii (plată la timp a facturilor şi actualizarea tarifelor). În schimbul traficării influenţei, persoana aflată în anturajul primarului ar fi primit suma totală de 105.000 lei în numerar, precum şi suma de 8.640 de lei disimulată ca plată a unor facturi fiscale fictive emise de o firmă aparţinând traficantului de influenţă", arată DNA. Potrivit DNA, în activităţile descrise, persoana care şi-a traficat influenţa ar fi fost sprijinită de primarul de la acea vreme, Daniel Tudorache. "Acesta i-ar fi întărit omului de afaceri convingerea că solicitantul comisionului ar fi trimisul său şi că trebuie să ţină legătura cu acesta pentru buna desfăşurare a contractului. În acest mod, Tudorache ar fi confirmat caracterul real al influenţei. De altfel, există suspiciunea rezonabilă că primarul de la acea vreme Daniel Tudorache ar fi fost principalul beneficiar al sumelor primite de persoana din anturajul său", informează Direcţia Naţională Anticorupţie. Procurorii menţionează că, în perioada în care a ocupat funcţii publice (2008 – 2018), Daniel Tudorache ar fi beneficiat de sume de bani disproporţionat de mari comparativ cu veniturile sale licite. "Pentru a ascunde originea sumelor de bani presupus a fi fost obţinute în mod nelegal, acesta ar fi interpus două persoane (soţia şi menajera), care au acţionat ca proprietarii aparenţi ai sumelor de bani cu scopul ca, prin cele două, sumele să fie introduse în circuitul civil. Banii astfel introduşi în circuitul civil ar fi fost utilizaţi pentru a achita excursii în străinătate, bijuterii, articole vestimentare de lux atât din ţară, cât şi din străinătate, autoturisme, imobile, şcoli private, acordarea de împrumuturi, constituirea de depozite", arată anchetatorii. Concret, susţine DNA, în perioada de referinţă (2008 – 2018), în care Daniel Tudorache ar fi realizat venituri licite totale de 605.782 lei (reprezentând o medie de aproximativ o mie de euro pe lună), există suspiciunea că acesta ar fi săvârşit infracţiunea de spălare a banilor constând în: * depunerea de sume de bani în numerar prin intermediul fostei soţii şi al menajerei în conturi bancare deschise pe numele acestora – în total 2.990.000 lei şi 235.000 euro; * achiziţionarea de bunuri imobile pe numele fostei soţii în sumă totală de 305.000 euro şi 470.000 lei, sume plătite de asemenea în numerar; * acordarea unui împrumut unei persoane, tot în numerar, în cuantum de 920.000 de euro, prin intermediul fostei soţii; * achiziţionarea de bijuterii, inclusiv diamante, a căror valoare urmează a fi stabilită (au fost identificate facturi fiscale pentru o serie de bijuterii, printre care: un inel în valoare de 58.500 de euro, un set de bijuterii în valoare de 64.225 USD, un inel cu diamant în valoare de 80.000 euro şi un diamant de 190.000 de euro (avans 35.000 de euro), un inel de 65.000 euro, un set cercei şi lănţişor cu pandantiv în valoare de 11.200 de euro, etc.); * achiziţionarea de acţiuni la un club de fotbal, prin intermediul fostei soţii, * asocierea în participaţiune cu o societate privată cu suma de 640.000 de euro, tot prin intermediul fostei soţii, toate acestea cu fonduri cu privire la care există suspiciunea că sunt provenite din infracţiuni. AGERPRES/(AS – autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)