Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău au făcut percheziţii la domiciliile unor bărbaţi din comuna Horgeşti bănuiţi de pescuit ilegal, informează un comunicat transmis, sâmbătă, AGERPRES. Potrivit IPJ Bacău, pe lacul de acumulare Răcăciuni, de pe râul Siret, au fost identificate 5 unelte de pescuit de tip plasă monofilament, în care se aflau circa 15 kg de peşte, care a fost eliberat. Totodată, au fost făcute opt percheziţii la locuinţele unor bărbaţi cu vârste cuprinse între 22 şi 43 de ani, toţi din comuna Horgeşti. Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 7 unelte de pescuit de tip plasă monofilamnet şi mai multe bunuri folosite la confecţionarea plaselor, respectiv 123 de plute, 3 role de sfoară, 2 dispozitive tip suveică, 96 de plumbi, precum şi 73 de kg de peşte, din speciile plătică, caras şi scobar, cantitate ce a fost predată reprezentantului DSVSA Bacău. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii de infracţiuni prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura. În acest context, IPJ Bacău precizează că peste 40 de efective formate din poliţişti şi reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii de control au acţionat pentru apărarea patrimoniului piscicol, a integrităţii acestuia şi pentru combaterea faptelor ilegale asociate din pescuitul ilegal, precum şi pentru protecţia mediului înconjurător. Poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Buhoci şi ai Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian, împreună cu cei din cadrul Compartimentului de Ordine Publică, luptători pentru acţiuni speciale şi poliţişti criminalişti, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol pe raza comunelor Horgeşti şi Răcăciuni. AGERPRES/(AS – autor: Oana Ghiţă, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Acasă Stiri Nationale Politic IPJ Bacău: Percheziţii la domiciliile unor bărbaţi din comuna Horgeşti bănuiţi de...
IPJ Bacău: Percheziţii la domiciliile unor bărbaţi din comuna Horgeşti bănuiţi de pescuit ilegal
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.