Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, şi preşedintele Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), Robert Stredie, au semnat miercuri un acord de colaborare al cărui principal obiectiv îl reprezintă promovarea imaginii României şi a identităţii româneşti. Potrivit unui comunicat al MEC, transmis AGERPRES, acţiunile comune vizează conştientizarea şi înţelegerea a ceea ce înseamnă studiul în străinătate pentru elevii din învăţământul liceal. "De-a lungul timpului, Liga Studenţilor Români din Străinătate a desfăşurat o activitate de 'ambasador sui generis' al României atât în diaspora, cât şi în rândul cetăţenilor străini cu care au interacţionat. Prin membrii săi, studenţi la universităţi de prestigiu din toate colţurile lumii, această asociaţie a făcut imense servicii atât ţării, cât şi sistemului nostru de învăţământ, promovând o altă imagine a României, o imagine a României educate. Ba mai mult, prin întoarcerea acasă, foarte mulţi dintre ei, prin cunoştinţele şi expertiza împărtăşite, pun umărul nemijlocit la dezvoltarea societăţii româneşti. Mă bucur enorm că avem astfel de parteneri, iar prin acest parteneriat vom reuşi să stabilim o colaborare bazată pe respect şi continuitate", a declarat ministrul Anisie, citată în comunicat. Conform lui Robert Stredie, prin acest acord, LSRS îşi asumă angajamentul de a folosi expertiza, experienţa acumulată în străinătate, pentru dezvoltarea viitoarelor direcţii de colaborare. "Prin semnarea acestui acord, dorim să transmitem că sprijinirea educaţiei din România a fost şi reprezintă o prioritate din ce în ce mai mare pentru comunitatea noastră. Totodată, acest acord vine ca o continuare a unei relaţii de colaborare deja începute între MEC şi LSRS. După modelul de succes al relaţiei de colaborare a prietenilor noştri de la ANSA (Association of Norwegian Students Abroad) cu Ministerul Educaţiei norvegian, ne dorim ca, în viitor, Liga Studenţilor Români din Străinătate să reprezinte o prioritate pentru MEC", a afirmat el. MEC precizează că un element care va fi promovat de către comunitatea LSRS îl reprezintă "excelenţa/imaginea universităţilor româneşti". Ministrul Educaţiei şi reprezentanţii LSRS vor avea o întâlnire anuală în vederea evaluării rapoartelor de progres. Pentru identificarea şi implementarea proiectelor comune cu impact asupra imaginii României, precum şi asupra educaţiei şi cercetării, s-a decis înfiinţarea unui grup de lucru, ale cărui întâlniri vor fi organizate trimestrial sau de fiecare dată când se va considera oportun, se arată în comunicat. Din acest grup vor face parte, alături de MEC şi LSRS, reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Rectorilor, lista membrilor putând fi suplimentată cu reprezentanţi ai altor instituţii cu rol în domeniu, cu acordul părţilor. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)