Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, joi, că va convoca o şedinţă extraordinară a Consiliului General pentru data de 8 decembrie şi va trimite o adresă instanţei pentru a solicita accelerarea validării consilierilor municipali supleanţi. "Am stabilit pentru ziua de 8 decembrie o şedinţă extraordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu câteva puncte urgente pe ordinea de zi. Va fi vorba, în primul rând, despre rectificarea bugetară pentru a putea plăti stimulentele destinate copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi, nou-născuţilor, familiilor monoparentale, femeilor însărcinate şi cuplurilor înscrise în programul pentru fertilizare in vitro. În plus, vom lua decizii privind ajutorul financiar pentru instituţiile independente din domeniul artelor spectacolului şi vom solicita Ministerului Educaţiei şi Cercetării preluarea cluburilor sportive şcolare şi a cluburilor copiilor din Bucureşti. Va fi supusă, de asemenea, atenţiei CGMB propunerea eliminării taxei pentru turism în 2021", a scris edilul general, pe Facebook. El şi-a exprimat speranţa că, până la şedinţa din 8 decembrie, vor fi validate de instanţă şi mandatele celor zece consilieri municipali supleanţi. "Sper, în acelaşi timp, ca toate mandatele consilierilor generali să fie validate până în ziua de marţi, astfel încât să se poată alege şi cei doi viceprimari ai Capitalei. Voi trimite mâine şi o adresă către instanţă, cu solicitarea accelerării acestui proces care trenează deja de destulă vreme", a menţionat primarul general. Nicuşor Dan declara miercuri că alegerea viceprimarilor va fi posibilă după soluţionarea definitivă a unui litigiu aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1. "Nu avem în momentul de faţă pe ordinea de zi alegerea viceprimarilor, deoarece Codul administrativ ne spune că nu putem să facem asta decât în momentul în care Consiliul General este în componenţa sa completă. E chestiune logică, pentru că altfel s-ar putea ca viceprimarii să fie aleşi de prima tranşă de consilieri, care să nu fie reprezentativi din punct de vedere politic şi apoi nu vor putea fi schimbaţi decât cu majoritate de două treimi. Este un litigiu care este încă la Judecătoria Sectorului 1. Din păcate, încă nu s-a soluţionat până în momentul acesta. În prima secundă după soluţionarea definitivă a acelui litigiu vom avea alegerea viceprimarilor", explica Dan. Până în prezent au fost validate de instanţă mandatele a 45 de consilieri municipali. AGERPRES/(A – autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu)