Inovaţia a reprezentat dintotdeauna o caracteristică distinctivă a grupului virtual Gorillaz, ai cărui membri titulari, muzicianul Damon Albarn şi ilustratorul Jamie Hewitt, vor încerca să creeze încă o dată conţinuturi originale cu ocazia unei serii de trei concerte live, pe care internauţii vor putea să le vizioneze contra cost, prin streaming, din locuinţele lor, informează Reuters. După ce a lansat un serial web în acest an, grupul Gorillaz se pregăteşte să îşi promoveze cel mai recent album de studio, "Song Machine, Season One: Strange Timez", prin trei show-uri online, pe durata cărora interpreţi umani vor interacţiona cu personaje de animaţie. "Atunci când te afli într-o sală în care nu există spectatori, poţi cu adevărat să te foloseşti de o serie de trucuri şi de tehnologii pe care le avem de acum la dispoziţia noastră şi care nu erau disponibile în urmă cu 20 de ani", a declarat Damon Albarn, în vârstă de 52 de ani, într-un interviu acordat jurnaliştilor de la Reuters din studioul său situat în vestul Londrei. "Vreau să spun că este vorba despre ceva cu totul nou, ceva pe care nimeni nu l-a mai văzut până acum; dacă toată tehnologia va funcţiona în ziua concertului", a adăugat muzicianul britanic. Artele interpretative, inclusiv teatrul şi muzica live, au fost pur şi simplu decimate de pandemia de coronavirus, care a provocat anulări de concerte şi închiderea sălilor de spectacole din lumea întreagă, obligându-i pe artişti să găsească noi modalităţi pentru a lucra şi a se conecta cu publicul lor, în timp ce se află izolaţi în locuinţele lor. Pe lângă faptul că mai mulţi muzicieni celebri au fost invitaţi să apară pe noul disc al grupului Gorillaz, inclusiv Beck şi Elton John, fie în persoană, fie sub forma unor holograme, Damon Albarn a dezvăluit că deja celebrele personaje animate Murdoch, 2D, Russell şi Noodle vor fi invitate la rândul lor în cele trei concerte online. Damon Albarn este de părere că în vara viitoare concertele live şi festivalurile muzicale ar putea să fie organizate din nou în formate tradiţionale în Marea Britanie, dar, dacă pandemia se va prelungi, atunci cultura muzicii live ar putea să se modifice. "Ne aflăm periculos de aproape de abisul unui avatar digital, unde, aşa cum ştiţi, vom deveni încetul cu încetul lipsiţi de orice importanţă", a avertizat starul britanic. În acest an, grupul Gorillaz a lansat proiectul audiovizual "Song Machine" – o serie de episoade independente care au fost grupate în cele din urmă într-un album. Vorbind despre înfiinţarea grupului Gorillaz în urmă cu 22 de ani, Damon Albarn a spus că această trupă virtuală i-a întrecut toate aşteptările şi a permis acelor aşteptări să nu fie "îngrădite de lucrurile obişnuite care afectează evoluţia trupelor după o perioadă mai îndelungată". De asemenea, Damon Albarn a infirmat zvonurile potrivit cărora ar urma să lanseze în curând o piesă alături de Paul McCartney, explicând că este vorba despre o înregistrare scurtă, realizată cu ocazia unei improvizaţii muzicale la care a participat alături de celebrul muzician britanic după o cină. Cele trei concerte online ale grupului Gorillaz vor avea loc la Londra pe 12 şi 13 decembrie. AGERPRES/(AS – autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)