Autorităţile din Alba au anunţat că au propus prelungirea carantinei în municipiul Alba Iulia cu încă şapte zile, începând cu 8 decembrie, deoarece incidenţa este în continuare peste media pe ţară, chiar dacă a înregistrat o scădere de la instituirea măsurii în 17 noiembrie. În schimb, în municipiul Blaj, oraşul Cugir şi comuna Ciugud, aflate de asemenea în carantină de la mijlocul lunii noiembrie, ar urma să fie ridicată această măsură restrictivă. "DSP Alba a întocmit analizele de risc şi au fost trimise la Institutul Naţional de Sănătate Publică. Pentru Blaj, Cugir şi Ciugud, unde incidenţa a scăzut foarte mult, a fost acceptată propunerea de ridicare a carantinei. Pentru municipiul Alba Iulia, unde incidenţa este 7,14 (cazuri la mia de locuitori), a fost propusă de către INSP prelungirea carantinei pentru încă 7 zile, deoarece este o incidenţă crescută faţă de media pe ţară, de 4,89", a declarat, într-o conferinţă de presă desfăşurată luni, după şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), prefectul Nicolae Albu. El a adăugat că nu crede că există un membru în CJSU, din cei 36, care să nu îşi dorească "din tot sufletul" ridicarea carantinei, dar că acest lucru trebuie făcut doar după consultarea specialiştilor. "Este un trend descrescător, dar măsura carantinei (instituite în 17 noiembrie pentru 14 zile şi prelungită în 1 decembrie cu 7 zile – n.r.) nu şi-a atins în totalitate scopul", a afirmat Nicolae Albu. La rândul său, şeful UPU Alba Iulia, Aurel Crişan, a apreciat că, "din punct de vedere sanitar, carantina este binevenită". Hotărârea adoptată luni de CJSU privind propunerea prelungirii carantinei zonale în municipiul Alba Iulia şi localităţile aparţinătoare Bărăbanţ, Miceşti, Oarda şi Pâclişa va fi înaintată Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei. Rata de infectare era în 17 noiembrie în Blaj de 10,83, în Alba Iulia, de 10,07, în Cugir, de 8,39, iar în comuna Ciugud, de 6,72. Luni, aceasta era în Blaj de 5,48, în Alba Iulia – de 7,14, în Cugir – de 4,83, iar în comuna Ciugud – de 3,37. AGERPRES / (AS – autor: Marinela Brumar, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)